De la oul simplu la oul încondeiat, drumul nu este foarte lung, dar este migălos. Mai întâi, oul trebuie spălat, apoi fiert şi, cât este cald, se începe încondeierea propriu-zisă. Pentru asta se foloseşte un instrument special numit condei – un beţigaş de care este ataşat un capăt din alamă, prin care trece un fir de păr de cal. Pentru încondeiere se foloseşte ceară de albine.

”Încristim ouă  – aşa se spune. Cu ceara încălzită facem desene, pe care le avem din moşi-strămoşi, de la bunici şi străbunici. Avem modele numeroase, precum frunza de stejar, cuibul graurului, coprina simplă, coprina bătută, calea rătăcită, grebluţa etc. Bunica m-a învăţat pe mine acest meşteşug, cam pe la vârsta de 14 ani. Eu am învăţat-o pe fiica mea”, a explicat Mariana Stroe, în vârstă de 48 de ani.

După ce este aplicată ceara, ouăle sunt scufundate în vopseaua roşie, ţinute acolo preţ de 3-4 minute, să prindă culoarea, dar să se ”ridice” şi ceara, după care acestea sunt scoase cu o lingură, sunt şterse şi date cu slănină, pentru luciu.

De Paște, încondeiază peste 100 de ouă

În familia Marianei Stroe, meşteşugul este dus mai departe de Bianca, fiica ei. ”Calea rătăcită se numeşte modelul pe care l-am aplicat eu. Am învăţat să fac asta de la mama cam de un an de zile şi îmi place foarte mult”, spune fata.

Ouăle încristate din Cuciulata sunt doar roşii şi cele care practică acest meşteşug ţin foarte mult la el. ”Culoarea ouălor este cea roşie, sângele lui Isus. Nu toate gospodinele din Cuciulata încondeiază ouă de Paşti pentru că îţi trebuie timp şi multă răbdare. Noi, când ne apucăm de încondeiat, facem peste 100 de ouă pentru a da şi rudelor, copiilor care vin în ziua de Paşti la fiecare familie. La noi în casă nu vopsim alte ouă de Paşte şi nu face ouă simple, sunt mult prea uşoare”, ne-a spus Ileana Roşală, tot din Cuciulata.

Şi în această familie, tradiţia va fi dusă mai departe de nepoţii femeii. ”Am văzut la bunica, dar şi la mama şi am vrut să fac şi eu. La început e mai greu, dar când te obişnuieşti, nu mai e”, ne spune Ştefan Roşală, singurul băiat, în vârstă de 9 ani, între atâtea meștere.

Femeile din Cuciulata au fost invitate, în Săptămâna Mare, la Muzeul de Etnografie Braşov pentru a le arăta vizitatorilor cu se fac minunatele ouă care le ies din mâini.

„Am descoperit aceste femei extraordinare, păstrătoare de tradiţii, adevărate tezaure umane vii care duc mai departe acest meşteşug al încondeierii ouălor. Ne-am gândit că este oportun ca în această perioadă şi copiii care participă frecvent la diverse ateliere pe care le organizăm la muzeu să înveţe să încondeieze ouă. Satul Cuciulata păstrează foarte multe tradiţii, iar de Paşti, Plugarul este una dintre ele”, a declarat Roxana Cornea, muzeograf la Muzeul de Etnografie Braşov.

oua 6Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.