Doamnele din România vor să fie mult mai prezente în viața politică, ele propunând ca măcar 30 la sută dintre ele să aibă acces la factorii de decizie. Mai mult, subiectul reprezentării de gen în politică ar trebui să fie unul care să unească societatea românească, iar adoptarea în Parlament a unui proiect de lege pe această temă ar reprezenta un semn de maturizare.

„Știu că există rezistență din partea unor domni la acest proiect, știu că orice schimbare poate însemna incertitudine, nesiguranță, poate însemna temeri. Admit că există și bărbați care gândesc că vor fi mai puține locuri disponibile pe liste în Parlament pentru domniile lor, în funcții de conducere și mai admit că sunt și bărbați care nu cred în cotele de gen, cum sunt și femei de altfel. Dar vă spun că eu n-aș fi un om care gândește liberal dacă aș crede că trebuie perpetuată această discriminare în societatea românească. Vreau să vă încurajez să derulăm orice discuție despre acest proiect în termeni de fair-play în politică și în societatea românească, pentru că, dacă vom face acest lucru, cred că la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare vom putea să spunem că, în sfârșit, avem încă un pas făcut pentru normalitatea din România”, a declarat Alina Gorghiu, copreședintele PNL, organizatoarea dezbaterii.

[libgallery id=”1273698″]

Ideea doamnelor a fost deja pusă parțial în practică

Primii pași au fost parțial făcuți în ceea ce privește o mai bună prezență a reprezentatntelor sexului frumos ca factori de decizie, chiar în locul unde se conduce executiv țara, în Guvern. La Palatul Victoria din cei 22 de miniștri, 7 sunt femei.

Nici șeful statului Klaus Iohannis nu stă rău la capitol femei, el având numeroase doamne angajate ca și consilieri personali sau de stat. Chiar șeful Cancelariei Prezidențiale Dan Mihalache sublinia acest fapt.

„Reprezentarea femeilor în politică e una foarte importantă, cu atât mai mult cu cât s-a vorbit de schimbarea stilului de a face politică, de alte mentalităţi, alte practici. O schimbare a modului de a face politică înseamnă inclusiv o mai bună reprezentare a femeilor în spaţiul politic, cu atât mai mult cu cât e vorba de un an electoral, când actorii politici pot să impulsioneze acest proces într-o formă sau alta”, a declarat Dan Mihalache,.

Șeful Cancelariei Prezidențiale, Dan Mihalache, crede că raportul Comisiei Europene pe Mecanismul de Cooperare și Verificare va fi unul favorabil pentru România.

FOTO: VLAD CHIREA

Urmărește-ne pe Google News
„Să o întrebe pe soția dânsului cine sunt”. Dan Șucu, înțepat de un important om de afaceri din România
GSP.RO
„Să o întrebe pe soția dânsului cine sunt”. Dan Șucu, înțepat de un important om de afaceri din România
MEGA-BOMBĂ! Irina Tănase are IUBIT NOU și bogat! L-a înlocuit pe Liviu Dragnea cu „Regele medicamentelor”
Playtech.ro
MEGA-BOMBĂ! Irina Tănase are IUBIT NOU și bogat! L-a înlocuit pe Liviu Dragnea cu „Regele medicamentelor”
Românii care se trezesc cu noaptea în cap ca să adune "aurul litoralului", tot mai căutat pentru efectele miraculoase
Observatornews.ro
Românii care se trezesc cu noaptea în cap ca să adune "aurul litoralului", tot mai căutat pentru efectele miraculoase
Horoscop 27 mai 2022. Taurii simt o presiune neobișnuit de mare din partea unor apropiați ca să cedeze într-o chestiune
HOROSCOP
Horoscop 27 mai 2022. Taurii simt o presiune neobișnuit de mare din partea unor apropiați ca să cedeze într-o chestiune
Beata Molnar, tânăra găsită moartă pe un câmp din Bihor, a avut o moarte violentă
Știrileprotv.ro
Beata Molnar, tânăra găsită moartă pe un câmp din Bihor, a avut o moarte violentă
Răzbunarea oligarhului pedepsit de Putin. A dezvăluit următoarele 3 ţări europene atacate de Rusia: "Societatea rusă se pregăteşte"
Orangesport.ro
Răzbunarea oligarhului pedepsit de Putin. A dezvăluit următoarele 3 ţări europene atacate de Rusia: "Societatea rusă se pregăteşte"
Sânziana Negru: „Asta înseamnă timeless – reinterpretare.”
PUBLICITATE
Sânziana Negru: „Asta înseamnă timeless – reinterpretare.”