Torturate și întemnițate de Rusia, aceste femei ucrainene se întorc pe front hotărâte să se răzbune
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Femeile ucrainene care au supraviețuit torturilor și umilințelor din închisorile rusești nu se lasă doborâte de traumele prin care au trecut. Dimpotrivă, ele se întorc pe front mai hotărâte ca niciodată, transformând suferința în motivație pentru a continua lupta împotriva invaziei ruse, scrie The Telegraph.
Cuprins:
Mărturii cutremurătoare din captivitatea rusă
În Kramatorsk, un oraș aflat pe linia frontului, o femeie ucraineană care a trecut prin tortură și umilințe în captivitatea rusă face un jurământ de răzbunare.
„Înainte să fiu luată prizonieră, eram furioasă pe ruși. Acum, ceea ce simt este ură adevărată și dorința de a mă răzbuna pentru ce ne-au făcut nouă și țării noastre”, spune Snijana Ostapenko, o tânără de 23 de ani care a stat cinci luni în închisorile Moscovei.
Snijana și alte femei care au fost prizonieri de război au vorbit despre ororile la care au fost supuse. Ele au povestit despre bătăi, lipsa îngrijirilor medicale, obligația de a merge goale prin zăpadă și alte umilințe de neimaginat. Totul pare parte dintr-o campanie organizată de abuzuri, aproape sigur crime de război. Acum însă, aceste femei nu lasă traumele să le înfrângă. Dimpotrivă, le transformă într-o forță care le alimentează lupta împotriva invaziei lui Vladimir Putin.
„Suferința mea ca prizonieră de război a devenit combustibil. Nu îi vom lăsa să câștige”, spune Snijana.
Din infern, înapoi pe front: „Asta e lupta mea”
Snijana a luptat în Mariupol și în uzina Azovstal, unde a fost capturată. A fost dusă într-o celulă aglomerată din închisoarea Olenivka, unde rușii puneau imnul național în difuzoare nonstop, privând-o de somn între interogatorii lungi și epuizante.
„Pentru mine, e important să continui lupta. Nu vreau ca altcineva să treacă prin ce am trecut eu”, spune ea.
Eliberată într-un schimb de prizonieri, femeia s-a întors alături de camarazii săi. Acum este sergent și se ocupă de recuperarea fizică a soldaților răniți, inclusiv a celor care, ca și ea, au fost ținuți în captivitate.
„Muncesc și mă lupt pentru ei. Vreau să fiu aici, în uniforma mea, ca să-mi pot întâmpina camarazii când vor fi eliberați”, mai spune Snijana.
Deși mama ei o roagă să vină acasă, departe de pericol, Snijana refuză. Kramatorsk este frecvent atacat cu rachete și drone rusești, dar ea nu se teme.
„Asta e lupta mea. Momentan nu pot să mă răzbun direct, dar știu că cei care vin la mine, cei care au fost prizonieri ca mine vor face totul ca să-și ia revanșa”, explică ea pentru sursa citată.
Torturate și umilite, sunt unite de durerea suportată în închisorile rusești
Snijana nu este singura femeie care a supraviețuit captivității rusești și a decis să-și transforme suferința în motivație. Într-un spital militar din Vinnița, Valentina Zubko, o asistentă de 32 de ani, îngrijește soldații ucraineni răniți grav în luptă. Mulți dintre ei au rămas fără mâini sau picioare ori au răni la cap care le-au afectat sănătatea mintală. Alții au fost și ei prizonieri ai rușilor și sunt traumatizați pe viață.
„Bărbații care ajung la noi sunt piele și os. Vedem cele mai grave cazuri din toată țara. Muncim fără oprire, dar în război sacrificiul e inevitabil”, povestește Valentina.
Devotamentul ei este impresionant, mai ales având în vedere că și ea a trecut prin același coșmar. Capturată în timpul asediului din Mariupol, a petrecut cinci luni și jumătate în patru închisori diferite, unde a fost torturată și umilită.
„Durerea noastră, tristețea noastră, ele sunt războiul. Ne unesc”, spune ea.
Manipulați psihologic de ruși, prizonierii vor purta amintirea torturilor pentru totdeauna
Valentina își recunoaște imediat pacienții care au fost prizonieri. Merg și stau cu mâinile la spate, un gest devenit reflex după ce au fost ținuți în cătușe mai multe luni. Mulți dintre ei abia mai vorbesc, pentru că în captivitate erau pedepsiți dacă o făceau.
„Și eu am rămas cu aceste obiceiuri”, spune ea.
Cei mai mulți dintre prizonieri au fost manipulați psihologic de ruși.
„Li s-a spus zilnic că nu mai sunt de folos nimănui. După ani de captivitate, încep să creadă asta”, explică Valentina, care le reamintește acum că sunt eroi. La fel ca Snijana, își dedică viața ajutării celor care au suferit la mâna rușilor.
Torturile suferite nu vor fi uitate niciodată, nici de Snijana, nici de Valentina.
„Vindecarea nu durează un an sau doi. Va rămâne cu mine până în ultima zi”, spune Valentina. Dar războiul nu s-a terminat. Washingtonul încearcă să forțeze o încetare a focului, însă frontul rămâne activ. Chiar și așa, Snijana speră că într-o zi se va putea întoarce la Mariupol.
„Nu ca să lupt, ci ca să plantez flori”, concluzionează ea.
