Ofiţerii au fost chemaţi de serviciul de Ambulanţă, marţi, 31 ianuarie, în jurul orei locale 17.00, după ce un câine a atacat o fetiță de 4 ani în grădina din spatele unei proprietăţi din Netherfield.

10 mașini de poliție și trei ambulanțe au fost prezente la fața locului. La scurt timp, s-a confirmat că un copil a murit.

Nu a fost făcută nicio arestare, iar câinele a fost eutanasiat. Potrivit MiltonKeynes.co.uk, rezidenții cartierului Broadlands au fost sfătuiți să stea în case pe perioada intervenției.

„Înţeleg cât de mult impact va avea acest lucru asupra comunităţii şi asupra publicului larg, iar oamenii se pot aştepta să vadă o prezenţă mare a poliţiei în zonă, în timp ce ancheta noastră continuă”, a declarat Supt Matt Bullivant, de la Thames Valley Police.

„Aş dori să-i asigur pe oameni că nu există niciun motiv pentru a crede că există vreun pericol pentru publicul larg în acest moment”, a adăugat acesta.

Forţele de ordine au declarat că nimeni altcineva nu a fost rănit în incident şi că familia copilei a fost sprijinită de ofiţeri.

Adjunctul şefului Poliţiei, Dennis Murray, a scris pe Twitter: „Veşti teribile în Milton Keynes în această seară, o fetiţă de 4 ani a fost ucisă în urma unui atac al unui câine. Vă rugăm să respectaţi intimitatea familiei în aceste momente incredibil de tragice“.

Foto cu caracter ilustrativ: Facebool Metropolitan Police Service

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.