Cât timp copila se află în plasament, tatăl biologic are drept de vizită.

„Având în vedere situaţia juridică neclară, s-a decis ca măsură de protecţie plasarea fetiţei la un asistent maternal profesionist până la clarificarea situaţiei. În tot acest timp, tatăl biologic va putea vizita minora şi va primi tot sprijinul DGASPC Constanţa pentru rezolvarea situaţiei”, au precizat reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa, conform Mediafax.

DGASPC Constanţa mai precizează că fetița nu a fost declarată la naștere de tatăl biologic. Din acest motiv, bărbatul trebuie să se adreseze unei instanțe pentru a-și declara copilul.

Miercuri seara, o femeie de 43 de ani a fost găsită moartă în apartamentul ei din Năvodari. În locuință se afla și fetița ei de trei ani. Copila era într-o stare bună de sănătate.

Potrivit vecinilor, femeia nu avea un loc de muncă și locuia împreună cu fetița ei, în vreme ce iubitul acesteia și fiul cel mare erau plecați în străinătate. Oamenii le-au spus polițiștilor că nu o mai văzuseră pe femeie de câteva zile și că o auziseră pe fetiță plângând.

Un echipaj de pompieri a intervenit la fața locului și a pătruns în locuință printr-un geam lăsat deschis. Militarii au găsit-o pe femeie decedată în baie.

Medicii legiști spun că femeia a murit în urma unui infarct pe care îl suferise cu maximum 24 de ore înainte de a fi descoperită.


Citește și Dr. Alban, starul muzicii anilor ʼ90, trimitea pachete cu cafea și țigări în România, pe vremea lui Ceaușescu! Fratele lui era student la Medicină în Timișoara


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.