Fetiță găsită moartă în Botoșani. Unchiul ei, acuzat că a ucis-o, a fost reținut. „Eram băut”. VIDEO

 7 comentarii
Arhiva foto

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, acuzat că a violat-o și a ucis-o pe fetița de 8 ani care a plecat vineri seară de acasă și a fost găsită moartă la marginea comunei Albeşti, a fost prins sâmbătă, 25 mai, în apropierea casei sale, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

UPDATE ora 19.26: Unchiul fetiței de 8 ani a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzațiile de lipsire de libertate, viol și omor calificat, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani, Delia Nenișcu, pentru Libertatea.

Decizia a fost luată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, iar magistrații vor trebui să decidă până duminică seară dacă bărbatul va fi și arestat preventiv pentru 30 de zile.

UPDATE ora 15.10: Suspectul, care este unchiul fetei, a spus la Antena 3 că îi pare rău de fapta comisă, că era băut și că toată noaptea a stat într-o pădure. „Știam că o să mă prindă (n.red. Poliția)”, a afirmat el, în timp ce era escortat de polițiști.

***

Știrea inițială: Pentru imobilizarea individului, polițiștii au tras două focuri de armă în plan vertical.

„Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost identificat şi prins de către poliţişti. Acesta a fost văzut în timp ce se îndrepta spre locuinţa sa, în vegetaţia din apropierea acesteia Au fost executate şi două focuri de armă în plan vertical fără a fi înregistrate victime sau alte pagube”, a transmis IPJ Botoșani, care a precizat că intervenția a fost dificilă din cauza terenului accidentat și a vegetației din zonă.

Fetița a plecat de acasă vineri, 24 mai, în jurul orei 20.00, la o rudă din apropiere, dar nu s-a mai întors. Căutările au început imediat, iar în cursul nopții copila a fost găsită decedată, a relatat news.ro. Era dezbrăcată şi cu urme de sânge pe corp, anchetatorii având suspiciunea că înainte de a fi ucisă, a fost violată.

La căutarea suspectului au participat polițişti ai IPJ Botoşani, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră, reprezentanți ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) și ai Departamentului de Operațiuni Speciale (DOS), care au folosit inclusiv o dronă şi un elicopter.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (7)
  • Avatar comentarii

    Darieana 25.05.2024, 19:24

    Legile sunt prea blande pt fapte atat de infioratoare. Auzi, la el, a fost baut. Si ! Du-te si te culca ! Nu batjocori si omori un biet copil, care ar fi avut toata viata inainte. Puscarie pe viata sa i se dea. Criminal mizerabil si odios !

  • Avatar comentarii

    nici_nici 25.05.2024, 20:28

    Sapun si franghie. De ce sa plateasca ceilalti romani pentru mancarea si siguranta acestui individ ?

  • Avatar comentarii

    Moshu 25.05.2024, 20:57

    Cind vezi/auzi de asemenea specimene este imposibil sa nu regreti ca s-a interzis chestia aia capitala !!

  • Avatar comentarii

    gargbird 25.05.2024, 23:10

    Castrare chimică (sau fizică, if you ask me).

  • Avatar comentarii

    un_nesimtit 25.05.2024, 23:12

    Cea mai teribila marca a barbarismului este pedeapsa cu moartea. De-asta drepturile civile nu se lasa la refrerendum, la judecata prostimii. Pentru ca sunt prosti. Evident, oricat de barbari ar fi anumiti indivizi, nu poti raspunde cu barbarie. Pentru ca cercul violentei s-ar perpetua. Putem banui ca am ajuns la un nivel de dezvoltare in care nu mai avem nevoie de pedeapsa capitala. Una care nu denota decat slabiciunea statului, nicidecum puterea lui. Dar pentru asta trebuie sa fi citit si altceva decat despre Statul National Unitar al Daco-Getilor, publicat de cacatul de Mircia Chelaru feat. Gheorghe Funar.

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!