Fiecare ministru cu taxa lui de poluare!

Comentează

Taxa auto se va modifica iar pană la sfarşitul anului şi va fi plătită sub forma unui impozit anual, a anunţat, ieri, ministrul mediului, Nicolae Nemirschi. Viitoarea formulă nu va fi nouă, ci va face parte dintr-un model aplicat deja in Europa. Actualul oficial de la Mediu devine astfel al treilea ministru care îşi pune amprenta pe atât de controversata taxă auto.

Arhiva foto

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe actuala Ordonanţă de Urgenţă, cea din 19 februarie 2009, care a schimbat valoarea taxei auto percepute la prima înmatriculare a unui autovehicul, că actualul oficial de la Mediu, Nicolae Nemirschi, a anunţat că până la sfârşitul anului vom avea o nouă taxă auto, care nu va mai fi plătită la prima înmatriculare, ci va fi inclusă în impozitul anual. Practic, e vorba de o nouă formă a acestei dări către stat, care se va baza pe principiul “plăteşti atâta timp cât poluezi”, adică atât timp cât ai maşină.

În acest an, o vom plăti sub formă de impozit auto

“Se lucrează la un proiect de lege, dar intrarea sa în vigoare va fi corelată cu viteza Parlamentului. Sperăm să fie gata până la toamnă, dacă nu până la sfârşitul anului”, a precizat ministrul mediului. Astfel, taxa va fi înlocuită de un impozit anual, calculat în funcţie de capacitatea cilindrică şi de emisiile de CO2. La ora actuală, impozitul este stabilit doar pe bază de capacitate cilindrică, iar taxa auto - în funcţie de norma de poluare Euro, vechime, capacitatea cilindrică şi emisiile de CO2.

Arhiva foto

“Taxa va fi achitată de toţi posesorii de maşini, inclusiv cei care le au deja înmatriculate”, a completat Nemirschi, care a ţinut să precizeze că se analizează modele deja existente în Europa,

Arhiva foto

preferat fiind cel nemţesc. Potrivit unor surse din cadrul Ministerului Mediului, care îl contrazic pe Nemirschi, sistemul german nu ar putea să fie aplicat la noi, mai ales că la autoturismele vechi, cum ar fi Daciile 1310, nu se cunosc emisiile de CO2 şi astfel nu poate fi cuantificată o taxă.

Iată de câte ori s-a modificat

1 ianuarie 2007 - Sulfina Barbu introduce, în premieră, taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor din România. Aceasta reprezenta până la 15% din valoarea totală a maşinii.

Arhiva foto

Noiembrie 2007 - Comisia Europeană cere în mod oficial României să elimine taxa de primă înmatriculare.
Ianuarie 2008 - Guvernul României anunţă că taxa va scădea proporţional cu vechimea.
1 iulie 2008 - Intră în vigoare taxa de mediu. Guvernul decide ca în noua formă a acesteia să se ţină cont de două elemente: emisiile de CO2 şi noxe. 
Noiembrie 2008 - Guvernul decide ca taxa de poluare auto percepută la achiziţia maşinilor noi să fie suspendată, pentru a limita importul de maşini vechi.
15 decembrie 2008 - Guvernul decide tripla-rea taxei auto la achiziţionarea vehiculelor se-cond-hand de import, comparativ cu 1 iulie 2008.
19 februarie 2009 - Executivul micşorează cu o treime taxa, care ajunge la o valoare dublă faţă de iulie 2008.




Citiţi mâine cum scăpaţi de maşina veche şi ce automobil
uteţi să vă cumpăraţi prin programul “Rabla”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Navă încărcată cu substanțe chimice, incendiată lângă Sulina după un atac cu drone. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Profimedia.
10:25
Navă încărcată cu substanțe chimice, incendiată lângă Sulina după un atac cu drone în spațiul aerian al României. Opt marinari de pe „Wine Trader”, dați dispăruți
Cazul tinerei cu autism sechestrată, bătută și rasă în cap de iubitul găsit pe o rețea de socializare. Imagine ilustrativă. Sursa foto: Shutterstock
Exclusiv
10:00
Cazul tinerei cu autism sechestrată și bătută de iubitul găsit pe o rețea de socializare. Polițiștii au expediat-o acasă cu Bolt-ul: „avea o durere de măsea”
MONDEN
Maria Țăpușă
10:57
Cine este Maria Ţăpuşă, protagonista serialului „Inimă sub acoperire" de la Antena 1
Irina Fodor
09:48
„Asia Express" 15 octombrie 2026. Ce echipă a rămas în concurs după Cursa pentru Ultima Șansă
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
10:24
CTP, despre „emblema hâdă a PSD” și „făptura de coșmar de la Economie”: „Le va fi mai bine românilor cu Guvernul PSDan?”
Un colaj cu Bogdan Dumitru și Luca Niculescu
10:00
Cine este Bogdan Dumitru, propunerea surpriză de la Bitdefender a Guvernului Niculescu pentru Ministerul AI
Ultimele știri
11:11
Cel mai bun telefon pe care nu-l (mai) poți cumpăra în România: OnePlus 16 a fost anunțat oficial
11:05
„Mama tuturor bombelor” ar putea fi folosită împotriva Iranului, amenință Donald Trump. Ce este GBU-43/B -MOAB și cum acționează
ExclusivInterviu
11:04
Cum ne îngrijim părul după vară. Marian Capet: „Este foarte uscat după perioada asta în care am stat la plajă”
11:04
O șoferiță de TIR conduce câte 1.000 de km fără oprire în SUA. „Cel mai greu e când explodează roata”, spune fosta cântăreață din Serbia
TRENDING
07:12
Spitalul modular din Pipera, în valoare de 5 milioane de euro, furat la bucată. Au dispărut aproape toate aparatele de aer condiționat
08:08
Alegerile prezidențiale din 2024, anchetate de Parchetul General. Dosar penal, după 600 de sesizări
07:00
Loto 6/49 din 15 octombrie 2026. Report de peste 2,74 milioane de euro la 6/49, categoria I
14 oct.
Horoscop 15 octombrie 2026. Capricornii vor lua astăzi taurul de coarne într-o problemă legată de familie sau de casă
Tiramisu World Cup, un tiramisu construit sub forma de rotund, pe o farfurie. O persoană pune praf de cacao peste el
10:57
Secretul unui tiramisu bun, într-un singur cuvânt, dezvăluit de o avocată care participă la Cupa Mondială de Tiramisu de la Treviso
Frunzele căzute reprezintă o materie organică bogată în substanțe nutritive. Sursă foto: Getty Images.
08:44
Frunzele uscate, aurul verde din grădină. Cum le poți folosi inteligent în această toamnă
Foto: Buturuga Mică
14 oct.
Buturuga Mică: câteva zile împreună, în mijlocul naturii
Sare Epsom - Sursă foto: Shutterstock
14 oct.
Ce este sarea Epsom și la ce poate fi folosită în gospodărie
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă și cum salvezi rădăcinile.
14 oct.
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă. Trucuri pentru salvarea rădăcinilor
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina2 copy
Analiză
09:25
Rezultate spectaculoase la testul psihologic pentru admiterea la școlile de poliție. Procentul inapților din Timiș, de nouă ori mai mare decât în Caraș-Severin
Șoferul român de TIR a murit pe loc. Sursă foto: Polizia Stradale.
09:08
Un șofer de TIR român a murit, după ce s-a răsturnat cu camionul în tunelul Sparvo de pe cea mai veche și importantă autostradă din Italia
Țiriac Auto a câștigat un contract de peste 17 milioane de lei pentru a livra 100 de mașini electrice către SRI. Foto: Facebook / Serviciul Român de Informații
08:20
SRI, contract de peste 17.000.000 de lei cu Țiriac Auto pentru 100 de mașini electrice prin proiectul eFLOT
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, în timpul unei conferințe de presă la Guvernul României. Poartă un costum negru, o cămașă labă și o cravată roșie
07:51
Radu Miruță, după incendiul de la bordul navei din largul portului Sulina: „Nu a fost văzută pe radare o dronă venind spre această navă”
Fermier care traverseaza un camp
10:11
Fermierii europeni „se vor adapta”. Cu ce bani, doamnelor și domnilor de la Bruxelles?
inteligenta-artificiala
14 oct.
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel