Copii care visează să ajungă boxeri adevărați și „gulerele albe” se pregătesc laolaltă într-o sală din cel mai select cartier bucureștean, sub îndrumarea unui fost campion național, Robert Cristea. Chiar și Cristea mai visează la meciuri adevărate.
Cuprins:
„Dacă aș fi avut mintea de acum...”, spune, ca pentru sine, Robert Cristea, 40 de ani, un fost campion național și la amatori, și la profesioniști.
Alintat „Frumușelul”, cum i se spunea cândva și lui Lucian Bute, pentru talentul de a ieși cu „fața curată” după încleștările din ring, Cristea mărturisește că nu s-a retras. „Dacă apare vreo ofertă, sunt gata să mă bat”.
Antrenorul spune asta cu atâta convingere, de parcă ar vrea să-l audă și elevii săi.
Robert s-a bătut inclusiv cu germanul de origine turcă Oktay „Cassius” Urkal, un „ușor” campion european și vicecampion olimpic la amatori, în 1996, challenger la titlul mondial profesionist, cu lupte contra lui Kostia Tszyu și Miguel Cotto. Și cu italianul Michele „The King” di Rocco, bronz european la CE 2002, învins în 2016, în bătălia pentru centura WBA la superușoară.
Ca boxer amator, a adunat 180 de meciuri, iar ca profesionist - 38. Acum s-a hotărât: îi învață pe alții să boxeze.
Cristea boxează de la 13 ani: „Pe mine Rocky m-a băgat în sala de box. Nu sunt nici primul, nici ultimul care a ajuns să facă box influențat de Rocky. Rolul memorabil făcut de Stallone a băgat în sală mulți copii, iar eu sunt unul dintre ei. Faptul că m-am apucat de box mi-a schimbat viața”.
Robert are o sală în Pipera axată inițial pe o clientelă pe specificul zonei, alcătuită cu precădere din corporatiști, așa-numitele „gulere albe”, care vin să învețe box de plăcere, după serviciu. Să știe puțină autoapărare și să facă mișcare.
[libvideo id="4429933"]
„Am botezat sala «White Collar Boxing București», adică «Clubul de box al gulerelor albe». Cei care vin aici, omul de radio Mihai Dobrovolschi printre alții, sunt deosebit de dedicați. «White Collar Boxing» este, de fapt, un concept răspândit în Marea Britanie și Statele Unite pe care l-am importat în România”, afirmă Robert.
L-am pregătit și pe Pepe, după părerea mea e cel mai bun pugilist din showbiz! Are genă, tatăl lui a fost boxer. Și Michele Nusco, CEO la Nusco Imobiliare, se antrenează cu mine
La început, corporatiștii aveau răni la gât de la cămășile pepite. Acum suferă la sacul de box.
Începând cu acest an, Robert, antrenor atestat, pregătește și copii pentru performanță. O să înscrie clubul său la federație, iar juniorii pe care îi pregătește vor lupta la Naționale.
Stângi, rotativă, serie de upercuturi la oglindă. Și, din nou, combinație stânga-dreapta, upercut, croșeu, rotativă. Totul exploziv.
Robert face pe durul și nu-i iartă pe „cei mici”, care visează să fie mari. „Când eram eu junior, maeștrii nu ne protejau când greșeam. Luam la coarde pe fund de făceam pe noi”, spune el.
George și Marius sunt puși „să servească” o porție de 100 de flotări. Nu mai merge cu biciul de acum 20 de ani. Dar nici cu zăhărelul. E pentru cai, nu pentru boxeri, se glumește.
Cel mai mic elev este Eric, un ghemotoc de 7 ani. Îl doare după jumătate din seriile „comandate” la sac. E singurul care are voie la un respiro. Ia mai devreme pauza de apă. Îi place atât de mult, încât nu s-ar opri.
Înainte de o porție de sparringuri, Robert îi invită pe elevii săi „la plimbare”: „Mă plimb prin sală, cu revenire, deplasare”. E un fel de box cu umbra. Robert explică: „Așa învață să păcălească adversarii, să nu știe când vor lovi serios”.
„Atenție! Gândiți-vă că sunteți la meci! Nu lași brațele jos niciodată!”, țipă, dintr-odată, antrenorul.
Pentru performanță, Robert vrea să iasă în lume cu:
[libvideo id="4429949"]
Ori le e frică de coardă, ori nu, toți spun că Robert e modelul lor. Într-un moment în care boxul românesc a coborât foarte mult, e și normal. Anul trecut, Andrei Arădoaie a cucerit prima medalie europeană pentru boxul românesc, după 7 ani. Un bronz în limitele categoriei 86 kg.
David își face curaj: „Mie îmi place și Floyd Mayweather. Vreau să ajung ca el”. Americanul, neînvins la profesioniști, e și cel mai bogat pugilist de pe planetă. A impresionat în ring, dar și cu lopata cu care învârte milioane de dolari, la propriu. Lângă el, mai mult în șoaptă, și Andrei îngână același lucru: „May-wea-ther”!
„Cred că, în funcție de generație, fiecare a visat la un moment dat că e Clay, Tyson, De La Hoya, Mayweather, Mihai Leu ori Leonard Doroftei. Eu am fost cu Rocky, din film”, intervine Robert.
În cursul antrenamentului, nu răspunde nimănui, nici măcar soției sau fiicei lui: „Acum, aici, ei sunt familia mea”.
Din boxe răsună imnuri de hip-hop. Coolio nu mai este printre noi, dar trăiască Gangsta's Paradise!
La sparring-urile din ring, toți sau totul. Antrenorul eschivează, dar nu lovește. Din când în când, plesnesc palmierele. Înseamnă că directele sau croșeele au mușcat din carnea mănușii supradimensionate. „Bravo, da, ăla e!”, se aude.
Mai e de lucrat la gardă, la jocul de picioare, la plasarea loviturilor. Curg șiroaie de transpirație. Tricourile poți să le storci, nu alta!
În sală, sunt 9 persoane, cei patru sportivi de performanță, alți doi adolescenți, puștiul de 7 ani, două „gulere albe” și multe oglinzi.
În oglindă nu poți să te păcălești.