Membrii familiei lui Gheorghe Dincă, bărbatul care a recunoscut comiterea a două crime, au precizat că așteaptă permisiunea casei de avocatură care îi reprezintă pentru a face declarații despre cazul fetelor răpite la Caracal.
Daniela, fiica lui Gheorghe Dincă, a declarat, miercuri, pentru Adevărul că momentan nu face declarații despre faptele de care este acuzat tatăl ei, precizând că „în curând vor fi toate”.
Fiica lui Gheorghe Dincă a declarat la Antena 3 că va face declarații în acest caz.
Mâine vor fi declaraţii. Nu este adevărat (referitor la acuzaţia de trafic de minore, n.r.), mâine vor fi declaraţii.Daniela Dincă, fiica lui Gheorghe Dincă
Daniela Dincă a respins acuzațiile potrivit cărora ar face trafic de minore după ce un afacerist din Arad a susținut ea le-ar fi propus unor italieni să le aducă fete pe un domeniu de vânătoare, notează Mediafax.
Bărbatul a spus că unii investitori italieni sunt dispuși să dea declarații în acest sens.
Nicolae Cilan, afacerist din Arad care se ocupă cu comercializarea de cafea şi aparate de cafea, a spus că o cunoaşte pe fiica lui Gheorghe Dincă de la sfârşitul anului 2015.
sursă foto: Antena3