Fiica senatorului USR Vlad Alexandrescu a fost rănită în timpul protestelor din Piața Victoriei. Adolescenta de 16 ani a inhalat gazele lacrimogene împăștiate de jandarmi chiar și în zonele unde se aflau cetățeni pașnici, femei și copii. Fata se afla în zona Muzeului Antipa și a leșinat. Tatăl ei a văzut-o cărată pe brațe de un echipaj SMURD și a însoțit-o în ambulanță.
Senatorul Vlad Alexandrescu a relatat pe facebook momentele cumplite prin care a trecut, în timpul intervenției în forță a jandarmilor în Piața Victoriei.
”Știți cum e să te întâlnești cu propriul tău copil, transportat pe targă, în stare de inconștiență către un echipaj SMURD?Fetele mele erau cu mine la protest. Una dintre ele a înaintat puțin, cu o prietenă a ei, în dreptul primelor mese de la girafă. Acolo a inhalat gazele împrăștiate de forțele de ordine. Și-a pierdut cunoștința.Noi o pierdusem din vedere și am început să o căutăm. Credeam doar că întârzie un pic mai în față...