De când şi-a făcut cont pe un vestit site de socializare, pe care s-a dat mai “copt” cu 4 ani decât în realitate, puştoaicele îl bombardează cu mesaje curajoase: “Nu contează în ce manieră ne-am împrietenit, contează că suntem de nedespărţit” sau “Eşti tare frumuşel şi talentat la desen!”.
Chiar şi Andreea Marin, fosta soţie a tatălui său, dar şi actriţa Emilia Popescu, colega de scenă a lui Ştefan, îi dau like-uri la fiecare postare.
Puştiul este răsfăţat de Lavinia
Pe lista lui de prieteni figurează însă şi actuala iubită a lui Bănică jr, solista Lavinia Pârva, aşa că, vrând-nevrând, cele două foste rivale dau nas în nas în virtual, de parcă ar face întrecere în postări siropoase.
Radu este un băiat tare lipicios, prin urmare, aşa cum i-a intrat Andreei în suflet, el a reuşit să o cucerească iremediabil şi pe Lavinia, care îl răsfaţă cu dulciuri. Bănică jr nu mai poate de dragul băiatului său, care îi duce numele mai departe, dar tot el are meritul ca puştiul să aibă o legătură foarte bună cu sora lui, Violeta (7 ani).
Frumuşelul băiat, elev în clasa a şaptea la o şcoală generală din Capitală, a apărut şi în videoclipul piesei “Alerg printre stele” al lui Ştefan Bănică jr, demonstrând, cu acest prilej, că are reale calităţi de actor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro