“Bătrânii noştri au avut viziune. Chiar dacă umblau cu cortul şi cu căruţa, ei au ştiut că aurul este o adevărată valoare şi au cumpărat salbele pe care le-am moştenit noi astăzi. Ei nu aveau încredere în bănci sau în alte investiţii, ci doar în aur. Cu salbele acelea, rromii noştri reuşesc acum să-şi mărite fetele. Aşa a fost dintotdeauna şi iată că acum, pe timp de criză, s-a adeverit ce credeau ei, pentru că preţul aurului a crescut de la an la an şi a ajuns la cea mai mare valoare pe care a avut-o vreodată”, ne-a spus regele Cioabă.
Mai mult, liderul ţiganilor susţine că se aştepta încă de anul trecut ca valoarea aurului să crească spectaculos. “Marii oameni de afaceri din străinătate şi-au cumpărat aur, iar acum se crede că acesta va continua să crească”, a zis Cioabă, care susţine însă că, în prezent, ţiganii nu mai au bani să investească. “Au câte 10, 20, 50 de galbeni - fiecare după cât este de înstărit. Acum, cei mai mulţi nu mai au bani să mai cumpere, însă cei care au salbe de aur s-au îmbogăţit fără să facă nimic. Numai în ultimele luni, valoarea unei salbe s-a dublat, de la 5.000 la 10.000 de euro”, a conchis regele.
O ştire de ultimă oră a bulversat aseară piaţa financiară: preţul mondial al aurului a coborât cu 90 de dolari/ uncie în doar câteva minute. La încheierea ediţiei, cotaţia ajunsese la 1.770 dolari/uncie.