Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, dă asigurări că Guvernul nu va tăia din banii pentru investiții, chiar dacă bugetul României nu are în momentul de față resursele financiare necesare pentru dublarea alocațiilor, relatează Agerpres.
”Problema pe care am identificat-o este că această lege a fost votată în Parlament după ce a fost trecut Bugetul României. Şi acum, dacă mâine trebuie să implementăm această lege, nu există resurse în buget. Nu ai cum! Trebuie să măreşti deficitul bugetar cu suma cu care vei creşte aceste alocaţii. Ca să măreşti deficitul bugetar, trebuie să aprobi o rectificare bugetară, pentru că altfel nu ai cum - nu poţi să faci o derogare de la Legea Bugetului - şi prin care să schimbi acei indicatori din lege. Sau să tăiem din altă parte, să tăiem de la investiţii, ceea ce nu vom face”, a declarat Florin Cîţu joi seara, la Digi 24.
În următoarele două săptămâni, Guvernul va prezenta un proiect de lege privind creşterea alocaţiilor.
Ministrul Finanţelor a precizat că dublarea alocaţiilor ar însemna un efort financiar de 4 miliarde de lei pentru 6 luni.