Autoritățile au identificat un focar de pestă porcină la o fermă din localitatea Ipotești, din județul Olt, iar aproape 30.000 de porci vor fi sacrificați, scrie ziarul local ȘtirideOlt.
Ferma de porci de la Ipotești este cea mai mare din județul Olt și este lovită din nou de pesta porcină africană. Toți porcii din exploatație, aproape 30.000, vor fi uciși, după ce a fost confirmat un focar de pestă porcină africană.
Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București a confirmat suspiciunea autorităților din Olt, joi, 19 august, fiind emis buletinul de analiză.
„În data de 20.08.2021, la Instituţia Prefectului s-a întrunit Centrul Local de Combatere a Bolilor Olt (CLCB) şi a fost aprobat Planul de măsuri privind combaterea pestei porcine africane în exploatația comercială de porci din localitatea Ipotești, județul Olt, unde se va aplica măsura uciderii tuturor porcilor, respectiv un efectiv de aproximativ 29.930 capete suine, în conformitate cu prevederile legislației sanitare veterinare în vigoare”, se arată într-un comunicat al DSVSA Olt.
Este a doua fermă de porci din județul Olt care se închide, după ce în urmă cu o săptămână exploatația de la Constantinești, Scornicești, a fost închisă, fiind ucise 1.647 de animale, potrivit ȘtirideOlt.