Procurorii susţin că Bogdan Bratu a indus şi menţinut în eroare Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA cu ocazia încheierii contractului individual de muncă şi ulterior prin modificarea succesivă a acestuia prin acte adiţionale (2014 – 2021).

Acesta a depus la dosarul de angajare o diplomă de licenţă emisă de Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, document de studii obţinut fraudulos.

Anchetatorii precizează că diploma de licenţă depusă de fostul director a fost desfiinţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti la data de 16 martie 2016, prin sentinţa penală nr.727, dispusă în dosarul nr.15771/4/2015.

Conform Parchetului General, actele adiţionale încheiate au produs efecte prin avansarea în cariera profesională şi prin creşterea remuneraţiilor salariale, fapt ce a condus la prejudicierea instituţiei angajatoare cu sumele reprezentând încasarea tuturor drepturilor salariale aferente funcţiilor deţinute fără drept.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 1.037.057 de lei, reprezentând prejudiciul suferit.

Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a două bunuri imobile deţinute în coproprietate de către fostul director.

Dosarul a fost trimis la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Citeşte şi:

Șoferul român de TIR care a provocat accidentul cu 3 morți, în Ungaria, era cu soția în cabină. La un pas să fie arestat

Tatăl care a spus că și-a lovit bebelușul în somn a fost reținut. E acuzat de tentativă de omor

Când promite Nicușor Dan că apa caldă și căldura nu vor mai fi o problemă

În plin scandal cu Anamaria, Reghecampf face o mutare ULUITOARE! Decizia care îi schimbă viitorul!
PARTENERI - GSP.RO
În plin scandal cu Anamaria, Reghecampf face o mutare ULUITOARE! Decizia care îi schimbă viitorul!
Anamaria Prodan, reacție HALUCINANTĂ după ce Reghe s-a dus cu altă femeie în Grecia: ”Să scăpăm de circ”
Playtech.ro
Anamaria Prodan, reacție HALUCINANTĂ după ce Reghe s-a dus cu altă femeie în Grecia: ”Să scăpăm de circ”
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Observatornews.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
HOROSCOP
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Știrileprotv.ro
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile
PUBLICITATE
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile