„Este o sinucidere. Nu poate câştiga în Ucraina, chiar dacă (ruşii) iau Kievul şi Harkovul. Acest lucru îi grăbeşte sfârşitul”, potrivit a spus Hodorkovski, pentru France 24, conform Agerpres.

Mihail Hodorkovski, care se află la Londra, a declarat că decizia lui Putin a fost „emoţională”, venind de la un lider care prezintă simptome de „paranoia senilă”.

„Regimul se va descompune. Nu va fi rapid, vorbim de un sau doi ani”, a spus el.

Fostul oligarh a subliniat că Putin „nu este un nebun complet”, cel puțin „nu din punct de vedere clinic”, însă „îi este frică să nu fie ucis” (…). Acesta a remarcat, după două decenii la putere, înconjurat de consilieri cărora le este frică să-i spună adevărul, Vladimir Putin a subestimat amploarea rezistenţei ucrainene.

Mihail Hodorkovski a fost, multă vreme, cel mai cunoscut prizonier politic din Rusia, fiind încarcerat din 2003 până în 2013, potrivit susținătorilor săi, pe motiv că s-a opus liderului de la Kremlin.

Înainte de arestarea sa, Mihail Hodorkovski a fost directorul executiv al gigantului petrolier Iukos şi a avut mai multe întâlniri cu Vladimir Putin. Potrivit acestuia, președintele Federației Ruse plănuia, înainte de invazia ucraineană, să rămână la putere toată viaţa, însă a comis o greşeală „istorică”.

„El credea că va fi primit în Ucraina cu flori. Nu se aştepta la asta”, a afirmat ironic fostul oligarh.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.