Acesta este autorul spargerii eşuate de vineri spre sâmbătă noaptea de la Alpha Bank Gară, şi cele din noiembrie, de la farmacia Catena aflată la câteva zeci de metri depărtare, şi iar, de la farmacia Fortis, spre Piaţa Unirii.
”În noaptea de vineri spre sâmbătă a avut loc o tentativă de intrare prin efracție la Agenția Gării. A fost forțată ușa secundară, dar, ca urmare a măsurilor de securitate luate de bancă, nu s-a reușit intrarea în interiorul agenției. Banca colaborează cu autoritățile oferind toate informațiile pe care le are referitor la incident”, au transmis reprezentanţii Alpha Bank Iaşi, potrivit BZI.
Pe 5 noiembrie anul trecut, o farmacie Catena din Iași avea să fie spartă. De acolo, hoții au sustras un seif greu de câteva kilograme, în care se aflau 18.000 de lei.
El a fost considerat de oamenii legii din Iași un hoț profesionist, pentru că nu a lăsat prea multe urme după jafuri, iar în momentul în care a fost încolțit de oamenii legii, a reușit să scape.
Fostul polițist din cadrul IPJ Vaslui, în prezent hoț de meserie, a fost reținut pentru 24 de ore, iar miercuri va fi dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, cu propunere de arestare preventivă.
„La data de 23 februarie a.c., tânărul reţinut va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi. Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi, Secţiilor 1- 6 Poliţie Iaşi şi Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor Iaşi.Cercetările sunt continuate”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.
Agentul intrat în sistem în anul 2017, din sursă externă, și și-a dat demisia în 2020, acționând ca polițist mai mult în zona Bârladului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro