”A fost un violator nenorocit” spune fosta iubită despre ciclistul mort în Alpii francezi, împușcat din greșeală de un vânător. Sâmbăta trecută, Mark Sutton, de 34 de ani, a fost ucis de un vânător care l-a confundat cu vânatul. Bărbatul de 22 de ani a apăsat o singură dată pe trăgaci iar ciclistul a fost ucis de un singur glonț. ”Singurul meu regret este că a murit prea repede, fără să sufere. A fost karma”, sunt cuvintele șocante ale mamei victimei!
Individul se stabilise de câțiva ani în Franța, unde conducea un restaurant. Dacă prietenii i-au adus omagii la înmormântare, acasă, în Marea Britanie, era privit ca un monstru. Propria lui mamă și fosta lui iubită au declarat că sunt bucuroase că a murit. Fosta prietenă s-a declarat șocată de moartea acestuia, dar a primit vestea cu bucurie. ”A fost un violator nenorocit” a spus femeia, care susține că a fost bătută și violată de individ de peste 100 de ori.
”Când am aflat că a fost rănit am simțit o ușurare, parcă mi s-a luat o povară enormă din spate. Mi-am dat seama că nu ne mai poate răni din nou. El merita să fie împușcat ca un animal, era cel mai mare animal. Au încolțit adevăratul animal, vreau ca ucigașul să nu fie tras la răspundere pentru că ne-a făcut o favoare. A fost karma și bănuiam că totul se va întoarce împotriva lui într-o zi” a declarat mama ciclistului, pentru dailymail.co.uk.
”A fost o rușine însă că a murit atât de rapid, pentru că aș fi vrut să sufere” a mai spus mama individului acuzat de viol.