Fostul director adjunct al centralei nucleare de la Cernobîl: HBO a găsit vinovatul dar nu și adevăratul erou al tragediei din Ucraina

Comentează
Arhiva foto

Miniseria HBO „Cernobîl” și-a luat câteva libertăți artistice în ceea ce privește prezentarea accidentului de la centrala nucleară din 1986.

Dar fostul director adjunct de la Cernobîl, Alexander Kovalenko, spune că realizatorii filmului au prezentat adevăratul vinovat pentru ce s-a întâmplat după explozie, însă nu și eroul.

Autorii filmului Cernobîl au inventat un personaj principal și au exagerat anumite reacții ale celor care au răspuns la criză, dar poate cea mai mare greșeală a fost că l-au lăsat pe adevăratul erou, spune Kovalenko.

Fostul director adjunct al centralei nucleare de la Cernobîl, Alexander Kovalenko, a povestit într-un interviu pentru Business Insider cum a retrăit el tragedia din 1986 în timp ce a urmărit miniseria HBO. "Seria a reflectat mai mult sau mai puțin drama situației. Dar în viața reală a fost mult mai rău”, spune el.

Kovalenko avea 33 de ani 1986 când a fost trimis la Cernobîl în iulie, la trei luni după ce nucleul unui reactor nuclear a explodat și a eliberat material radioactiv în atmosferă. Sarcina lui a fost cea de a minimiza riscul de contaminare.

El spune că echipa care a produs miniseria a reușit să-l prezinte corect pe cel care a fost personajul negativ, inginerul șef adjunct Anatoly Dyatlov, dar spune că adevăratul erou a fost lăsat pe dinafară.

În filmul HBO, eroul principal pare a fi investigatorul științific șef de la Cernobîl, Valery Legasov. El a fost chemat să ofere consultanță științifică și să informează oficialii sovietici cu privire la gravitatea crizei.

Adevăratul erou de la Cernobîl

Dar Kovalenko spune că de fapt Legasov nu a fost esențial în munca de decontaminare. "A fost implicat în Cernobîl din greșeală", a spus Kovalenko. "Nu era cercetător în energie nucleară. Era chimist. În viața reală un chimist nu poate și nu ar critica niciodată felul în care a fost proiectat un reactor nuclear", continuă acesta.

Kovalenko a spus că Lagasov a oferit sfaturi utile despre cum să protejeze echipele de intervenție împotriva expunerii la radiații, dar a și făcut o greșeală critică în urma dezastrului. ”La sugestia lui Legasov, am încercat să aruncăm cu azot lichid sub reactor", a spus Kovalenko.

Au făcut acest lucru pentru a răci miezul de topire, dar de fapt acest lucru nu s-a întâmplat și eroarea a dus la o contaminare suplimentară a Belarusului.

Fostul șef de la Cernobîl spune, însă, că adevăratul erou a fost profesorul Evgeny Ignatenko. Acesta era un specialist în operațiuni nucleare și a fost printre primii care au ajuns la Cernobîl pentru a evalua amploarea accidentului.

Kovalenko l-a numit pe Ignatenko drept „adevărata figură cheie” a operațiunii de curățare de la Cernobîl și povestește cum în timpul unui duș a văzut că acestuia îi cădea părul pe jumătate de cap și un braț. Când l-a întrebat despre acest lucru, Ignatenko a răspuns că nu dorește să trimită tineri ingineri să examineze reactorul explodat pentru a nu-i expune așa că preferă să o facă el însuși.

În ceea ce privește personajul negativ al operațiunii de după explozie, Anatoly Dyatlov, Kovalenko îl numește ”un narcisist arogant” care ”se grăbea să devină șef".

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
Analiză
18:00
Eterni în funcții publice. Președinții și premierii pleacă, ei rămân pe poziții
19:34
Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
19:17
Soldații ruși sunt antrenați într-o tabără din nordul Bulgariei, în apropiere de România, de veterani SAS și Navy Seal, arată un raport The Telegraph
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
atentat 11 septembrie 2001 profimedia-1129202719
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate