UPDATE ora 8.00. Persoana care a dialogat cu GSP s-a dat drept Lucian Burdujan: „Nu este numărul lui, este al altei persoane. Cel cu care ați vorbit dumneavoastră astăzi este cineva din Teleorman”, a anunțat IPJ Neamț.

Bărbatul respectiv a revenit între timp, abia la câteva ore după scurta discuție cu GSP și după ce fusese contactat și de alți jurnaliști care erau în posesia aceluiași număr de telefon, pentru a recunoaște că posesorul numărului nu mai este fostul fotbalist.

Știrea inițială: Lucian Burdujan a fost dat dispărut de mama sa. „La data de 20 octombrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi, de către o femeie în vârstă de 63 de ani, cu privire la faptul că, din cursul lunii septembrie a.c., niciun membru al familiei nu a mai putut lua legătura cu fiul său Burdujan Lucian, în vârstă de 38 de ani, din Piatra-Neamţ. În cursul lunii septembrie acesta s-ar fi aflat în Bucureşti”, au transmis, joi, reprezentanţii IPJ Neamţ, conform News.ro.

Potrivit poliţiştilor, „în luna septembrie, acesta ar fi luat legătura cu fratele său şi chiar s-ar fi văzut cu el, în municipiul Ploieşti, după care ar fi plecat spre Bucureşti”.

Lucian Burdujan apare şi pe site-ul Poliţiei Române, la rubrica „Persoane dispărute”. După anunţul Poliţiei Române, fostul fotbalist a fost contactat de GSP. „Sunt la muncă, nu am semnal”, a spus Lucian Burdujan, după care a închis.

Lucian Burdujan, dat dispărut în continuare. Poliția Română spune că o altă persoană s-a dat drept fostul atacant al Rapidului la telefon
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (27)
Avatar comentarii

Elye 02.11.2023, 21:45

Unde o fi la muncă? Păi chiar așa să nu îi spună mamei ce face...

Avatar comentarii

robyro 02.11.2023, 21:47

Astea parcă sunt glume de autobază! ? Omul poate era suparat cu rudele! Păi si GSP-ul cum a dat de el? Tare!

Avatar comentarii

Vale25 02.11.2023, 22:31

Poate nu se intelege cu familia, desi e cam trasă de par povestea...

Vezi toate comentariile (27)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.