„Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii Fuia Stelian, State Daniel, Paraschivoiu Dragoş Alin, Oprişan Constantin împotriva sentinţei penale nr.153 din data de 07 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând: I.Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Fuia Stelian de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare”, se arată în decizia instanţei supreme, citată mediafax.ro.

Totodată, „suspendă executarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpaţilor State Daniel, Paraschivoiu Dragoş Alin, Oprişan Constantin pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 92 din Codul penal”.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat, pe 7 octombrie 2015, pe fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia la patru ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în cazul vânzării unor imobile ale Staţiunii de Cercetare a Plantelor Medicinale Fundulea, prejudiciul fiind de peste 1,6 milioane de lei

Instanţa a mai dispus ca lui Fuia să îi fie interzise mai multe drepturi civile, pe o perioadă de patru ani după executarea pedepsei.
În acelaşi dosar, Daniel State, cumnatul lui Fuia, asociat la SC Procera Agrochemicals, Dragoş Alin Paraschivoiu, director la o societate specializată în agricultură, şi executorul judecătoresc Constantin Oprişan au primit pedepse de câte trei ani de închisoare, pentru complicitate la abuz în serviciu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.