Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi fostul ministru al energiei Victor Grigorescu. Astfel, acesta a fost condamnat la 36.000 de lei amendă penală pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi la 36.000 de lei amendă penală pentru fals în declaraţii în formă continuată.

În final, Victor Grigorescu va plăti o amendă penală de 48.000 de lei, după ce instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, la care a adăugat un spor de o treime din totalul celeilalte pedepse. Totodată, au fost desfiinţate înscrisurile falsificate. Hotărârea poate fi atacată cu apel.

Pe 3 noiembrie 2021, procurorii sesizau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei în cazul fostului ministru al energiei Victor Grigorescu, după ce în iunie Klaus Iohannis aviza cererea de urmărire penală.

Potrivit procurorilor, inculpatul a întocmit în fals un contract de închiriere, pretins încheiat cu Impact SalesCo la data de 15.05.2014, contract înregistrat la Administraţia Financiară a Sectorului 1 la data de 4.06.2014.

„Prin declaraţiile de avere nr. 2087/17.12.2015, nr. 2140/26.01.2016 şi nr. 2381/15.06.2016, inculpatul a declarat venituri în valoare totală de 792.000 de lei (554.500 şi, respectiv, 237.500 de lei), provenite din cedarea folosinţei site-ului www.monitoruleu.com (devenit între timp nefuncţional) către societatea off-shore Impact Sales Co, cu sediul în British Overseas Territories UK”, arătau procurorii.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Fostul ministru a recunoscut săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii în formă continuată şi acceptă încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, conform sursei citate.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI