Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus marţi, 20 decembrie, încetarea procesului penal împotriva lui Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor, acuzat de „spălarea” a 2,2 milioane de euro în afacerea Microsoft, după ce magistraţii au aplicat două decizii ale Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor, a informat Agerpres. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în 10 zile de la comunicare.
Cuprins:
Potrivit rechizitoriului DNA întocmit în noiembrie 2019, la momentul trimiterii în judecată, fostul ministru Gabriel Sandu „ar fi pretins şi primit de la doi oameni de afaceri suma de 2.196.035 euro pentru a face demersurile necesare ca firmele acestora să încheie un contract de închiriere licenţe Microsoft cu Guvernul României”, fapte comise în 2009.
Anchetatorii au stabilit și cum ar fi avut loc infracțiunea de spălare de bani.
„La solicitarea inculpatului Sandu Gabriel, în baza unor contracte de consultanţă ce atestau operaţiuni comerciale fictive, suma respectivă de 2.196.035 euro ar fi fost transferată în contul unei societăți comerciale controlate de acesta. În perioada 24 august 2010-13 noiembrie 2015, în scopul de a disimula originea ilicită a banilor primiți în condițiile descrise mai sus, inculpatul Sandu Gabriel ar fi dispus transferul acestora, prin intermediul unor companii cipriote, în conturile a două societăți din România”, a precizat DNA în noiembrie 2019.
Prin acest mecanism, au susținut anchetatorii, Gabriel Sandu a încercat „să creeze aparența că suma respectivă ar reprezenta de fapt o investiție pe teritoriul României a companiilor din Cipru”.
Pe 26 mai, Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţional un articol din Codul penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe.
Ulterior, pe 25 octombrie, un complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că decizia Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor se aplică retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile.
Aceste decizii vor afecta mii de dosare aflate pe rolul instanţelor sau în anchetă la procurori, iar inculpaţii vor scăpa de condamnare sau de acuzaţii ca urmare a prescrierii faptelor.
seaman651 20.12.2022, 21:06
E numai bun de adus inapoi in politica, doar e far' de pata.
Iuli1 20.12.2022, 21:11
Să intre în locul lui la închisoare judecătorii și magistrații care au tergiversat procesul. E oricum un deja vu cu magistrații noștri, se întrec să scape pușcăriașii, halal magistratură...
ivryernest 20.12.2022, 21:19
ASTA e Justiția românească : "Pentru unii, mumă, pentru alții, ciumă".