Fostul prim-procuror din Botoşani, condamnat definitiv la 6 ani şi 10 luni de închisoare pentru şantaj

Comentează
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, trimis în judecată de DNA

Raluca Stăncescu, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a fost condamnată, luni, definitiv la şase ani şi zece luni într-un dosar în care a fost acuzată de şantaj şi alte patru infracţiuni, potrivit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, informează Agerpres.

Raluca Stăncescu a fost trimisă în judecată, în 2017, de procurorii DNA , iar instanţa de la Târgu Mureş a condamnat-o, în urmă cu un an, la patru ani şi o lună de închisoare, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a majorat, luni, pedeapsa la şase ani şi zece luni de închisoare şi interzicerea unor drepturi.

Înalta Curte a admis, luni, apelul procurorilor în dosarul în care Stăncescu a mai fost trimisă în judecată alături de fostul său iubit, Cătălin Stavără, şi fostul şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Botoşani, Bogdan Buliga, pentru fapte de corupţie, scrie Agerpres.

"În temeiul art. 38 alin. 1 cu aplicarea art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 2 ani şi 10 luni, în final, inculpata urmând să execute o pedeapsă de 6 ani şi 10 luni închisoare", se precizează pe portalul ÎCCJ.

În acelaşi dosar, fostul iubit al Ralucăi Stăncescu, Cătălin Stavără, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, iar agentul de poliţie Constantin Batcă, la trei ani, şase luni şi 20 de zile de închisoare pentru favorizarea făptuitorului, fals intelectual în formă continuată şi compromiterea intereselor justiţiei.

De asemenea, fostul şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Botoşani, Bogdan Buliga, a primit o pedeapsă de doi ani şi jumătate pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Potrivit DNA, în cursul lunii octombrie 2015, Raluca Stăncescu, împreună cu un apropiat de-al acesteia, Cătălin Stavără, folosindu-se de autoritatea conferită de funcţia sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a exercitat acte de constrângere psihică asupra unei persoane.

Cei doi au făcut presiuni asupra persoanei respective pentru a ceda în mod injust dreptul de proprietate asupra unui apartament şi a unei garsoniere din Botoşani în favoarea unei rude a lui Cătălin Stavără.

Prin constrângerea psihică exercitată, inculpaţii Raluca Stăncescu şi Cătălin Stavără au urmărit să-i inducă persoanei respective o stare de temere prin aceea că în situaţia exprimării unui refuz, va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări faţă de persoana sa şi a membrilor familiei sale, vizând săvârşirea unor pretinse infracţiuni de evaziune fiscală şi trafic de persoane.Procurorii DNA:

Totodată, în perioada 30 octombrie 2015 - 4 februarie 2016, Raluca Stăncescu l-a determinat în mod direct pe Constantin Batcă, agent de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani - Biroul de Investigaţii Criminale, să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală faţă de Cătălin Stavără, pentru săvârşirea unei infracţiuni de lovire sau alte violenţe, în scopul îngreunării cercetărilor penale şi favorizării acestuia din urmă.

Procurorii DNA au mai susținut că pe 4 februarie 2016, Stăncescu l-a determinat pe Constantin Bâtcă să-i pună la dispoziție imaginile surprinse de camerele de supraveghere, folosite ca probe în dosarul penal deschis pe numele lui Stavără.

Anchetatorii susțineau că, în 22 iunie 2016, magistratul i-a divulgat, fără drept, lui Cătălin Stavără date confidențiale, nedestinate publicității, cu privire la supravegherea unei persoane, realizată pentru instrumentarea unui dosar penal.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!