Fostul șef al Mossad a amenințat o procuroare de la Curtea Penală Internațională pentru a opri o anchetă împotriva Israelului | The Guardian

 8 comentarii
Yossi Cohen (dreapta), alături de Benjamin Netanyahu Foto: Hepta

Fostul șef al Mossad, Yosi Cohen, a exercitat presiuni asupra unei procuroare a Curții Penale Internaționale (CPI) pentru a renunța la o anchetă pentru crime de război imputate Israelului, dezvăluie cotidianul britanic The Guardian, care citează surse informate cu acest caz.

Potrivit The Guardian, Yossi Cohen, fostul șef al agenției de informații externe a Israelului, a căutat să se întâlnească în secret cu fosta procuroare șefă a CPI Fatou Bensouda și a amenințat-o chiar pentru a pune capăt unei anchete asupra unor presupuse crime de război și crime împotriva umanității comise în teritoriile palestiniene ocupate.

Această anchetă, deschisă oficial în 2021, a culminat săptămâna trecută, când succesorul lui Bensouda la CPI, Karim Khan, a cerut un mandat de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu în legătură cu comportamentul țării sale în războiul din Fâșia Gaza.

Decizia procurorului-șef Karim Khan de a solicita camerei preliminare a CPI mandate de arestare pentru Netanyahu și ministrul său al apărării, Yoav Gallant, alături de trei lideri Hamas, este un rezultat de care se temea de mult timp establishmentul militar și politic al Israelului, notează sursa citată.

„Război” împotriva CPI

Implicarea personală a lui Yossi Cohen în operațiunea împotriva CPI a avut loc în perioada în care acesta a condus Mossad. Un apropiat al lui Netanyahu, Cohen a deținut șefia Mossad între 5 ianuarie 2016 și 1 iunie 2021.

Potrivit unui oficial israelian de rang înalt citat de The Guardian sub rezerva anonimatului, acțiunile lui Cohen împotriva lui Fatou Bensouda și a CPI în general au fost autorizate la cel mai nivel înalt și justificate pe baza faptului că tribunalul reprezenta o amenințare de urmărire penală împotriva personalului militar al Israelului.

O altă sursă israeliană a declarat că obiectivul fostului șef al Mossad era de a o compromite pe procuroare sau de a o „convinge” să coopereze cu Israelul. O a treia sursă familiarizată cu această operațiune a spus că Yossi Cohen a acționat ca „mesager neoficial” al lui Benjamin Netanyahu.

Patru surse au confirmat că Fatou Bensouda a informat un mic grup de funcționari de rang înalt din CPI despre încercările lui Cohen de a o influența să renunțe la ancheta sa privind Israelul.

Potrivit relatărilor împărtășite cu oficialii CPI, Cohen i-ar fi spus lui Bensouda: „Ar trebui să ne ajuți și să ne lași pe noi să avem grijă de tine. Nu vrei să te implici în lucruri care ar putea să compromită securitatea ta sau a familiei tale”.

O persoană informată cu activitățile lui Cohen a apreciat că fostul director al Mossad a folosit „tactici josnice” împotriva lui Bensouda ca parte a unui efort, în cele din urmă nereușit, de a o intimida și influența.

În plus, Mossadul a manifestat un interes deosebit față de familia lui Bensouda și a obținut transcrieri ale unor înregistrări secrete ale soțului ei. Oficialii israelieni au încercat apoi să folosească acest material pentru a o discredita pe procuroare, spun două surse.

Mossad a fost ajutat în acest complot de fostul președinte al Republicii Democratice Congo, Joseph Kabila, susține The Guardian.

Ancheta care a stârnit furia Israelului

Dezvăluirile despre operațiunea lui Cohen fac parte dintr-o investigație jurnalistică realizată de The Guardian în colaborare cu publicația israeliano-palestiniană +972 Magazine și publicația de limbă ebraică Local Call, care dezvăluie modul în care Israelul duce de aproape un deceniu un „război” împotriva CPI.

Contactat de The Guardian, un purtător de cuvânt al biroului premierului israelian a declarat: „Întrebările care ni s-au transmis sunt pline de multe acuzații false și nefondate, menite să rănească statul Israel”. La rândul lor, Cohen și Bensouda au refuzat să comenteze acest caz.

Dezvăluirile cu privire la eforturile Mossadului de a o influența pe Fatou Bensouda vin, de asemenea, în contextul în care actualul procuror-șef Karim Khan dă asigurări că nu va ezita să lanseze cercetări penale asupra „încercărilor de a împiedica, intimida sau influența în mod necorespunzător” funcționarii CPI.

Potrivit unor experți juridici și foști oficiali ai CPI, eforturile Mossadului de a o amenința sau de a exercita presiuni asupra lui Bensouda ar putea constitui infracțiuni împotriva administrării justiției, în conformitate cu articolul 70 din Statutul de la Roma, tratatul fondator al CPI.

Un purtător de cuvânt al CPI nu a vrut să precizeze dacă Karim Khan a revizuit dezvăluirile predecesoarei sale despre contactele avute cu Cohen, dar a subliniat că actualul procuror-șef nu s-a întâlnit niciodată și nu a vorbit niciodată cu actualul șef al Mossadului. Totuși, acest purtător de cuvânt a recunoscut că biroul lui Khan a fost supus la „mai multe forme de amenințări și comunicări care ar putea fi considerate încercări de a-i influența în mod nejustificat activitățile”.

Mandatele de arestare cerute săptămâna trecută de Karim Khan se referă la acuzații privind războiul din Fâșia Gaza, care durează deja de aproape opt luni. Cu toate acestea, primele investigații ale CPI datează din 2015, când Bensouda a deschis o examinare preliminară a situației din teritoriile palestiniene.

Decizia lui Bensouda a stârnit furia Israelului, care se temea că cetățenii săi ar putea fi urmăriți penal pentru operațiunile din teritoriile palestiniene. Israelul își manifestă de mai mulți ani opoziția față de CPI și refuză să-i recunoască autoritatea.

La scurt timp după începerea examinării preliminare, Bensouda și procurorii din echipa sa au început să primească avertismente că serviciile secrete israeliene se interesează îndeaproape de munca lor. Potrivit a două surse, au existat chiar suspiciuni că Israelul și-a făcut „cârtițe” în cadrul diviziei de urmărire penală a CPI.

Spion de carieră, Yossi Cohen este considerat un recrutor eficient de agenți străini. Înainte de a deveni șef al Mossad, el a condus Consiliul de Securitate Națională în perioada august 2013 - ianuarie 2016. Anume din acea perioadă și-a început eforturile, în coordonare cu alte agenții israeliene, de a o influența pe Bensouda, susține The Guardian.

„Ambuscada” de la New York

Cohen ar fi inițiat contactele cu Bensouda la Conferința de securitate de la München din 2017. După un scurt schimb de replici la München, fostul șef al Mossad s-a dedat ulterior unei „ambuscade” împotriva lui Bensouda într-un episod bizar petrecut într-un apartament de hotel din Manhattan, New York, potrivit mai multor surse care cunosc detalii despre acest incident.

Cu ocazia unei deplasări la New York, în 2018, Bensouda a avut pe agendă o întrevedere cu Kabila, președintele de la acea vreme al Republicii Democratice Congo. Bensouda și Kabila s-au întâlnit de mai multe ori în legătură cu o anchetă a CPI privind comiterea unor presupuse crime de război în această țară africană.

Totuși, această întâlnire pare să fi fost o înscenare. La un moment dat, personalul lui Bensouda a fost rugat să părăsească încăperea. Odată ce Bensouda a fost „izolată” de echipa sa, Cohen și-a făcut apariția în mod surprinzător, fapt ce a alarmat-o pe fosta procuroare CPI, spun trei surse.

Nu este clar de ce Kabila l-a ajutat pe Cohen, dar legăturile dintre cei doi au fost dezvăluite în 2022 de publicația israeliană TheMarker, care a relatat despre o serie de călătorii secrete efectuate de fostul director al Mossad în Republica Democratică Congo de-a lungul anului 2019.

Potrivit TheMarker, aceste călătorii, în timpul cărora Cohen a cerut sfatul lui Kabila „pe o problemă de interes pentru Israel”, au fost considerate extrem de neobișnuite și au uimit alți oficiali de rang înalt din cadrul comunității israeliene de informații.

Relatând în 2022 despre întâlnirile din Republica Democratică Congo, postul israelian de televiziune Kan 11 a evocat un „plan extrem de controversat” al lui Cohen. Unele surse oficiale l-au descris drept „unul dintre cele mai sensibile secrete ale Israelului”.

Mai multe surse au confirmat pentru The Guardian că aceste deplasări au fost parțial legate de operațiunea împotriva CPI. Joseph Kabila a refuzat să facă comentarii.

După incidentul de la New York, Cohen a sunat-o în mod repetat pe Bensouda și a încercat să obțină întâlniri cu ea, reamintesc trei surse. Potrivit a două persoane, la un moment dat, Bensouda l-a întrebat pe Cohen cum a obținut numărul ei de telefon, la care acesta a răspuns: „Ai uitat cu ce mă ocup?”.

Inițial, explică sursele, fostul director al Mossad „a încercat să construiască o relație” cu Bensouda și a jucat rolul de „polițist bun” în încercarea de a o atrage de partea sa. Obiectivul inițial pare să fi fost acela de a o convinge pe procuroare să coopereze cu Israelul.

Acuzații de amenințări și tentative de manipulare

Odată cu trecerea timpului, Cohen și-a schimbat tonul și a început să folosească o serie de tactici, inclusiv „amenințări și manipulare”, spune o sursă informată. Acest lucru a determinat-o pe Bensouda să informeze un grup restrâns de funcționari de rang înalt din CPI cu privire la comportamentul lui Cohen.

În decembrie 2019, Fatou Bensouda a anunțat că are motive să deschidă o anchetă penală completă privind acuzațiile de crime de război în Gaza, Cisiordania și Ierusalimul de Est. Cu toate acestea, ea a amânat lansarea acesteia, alegând inițial să solicite o decizie din partea camerei preliminare a CPI pentru a confirma că instanța are într-adevăr jurisdicție asupra teritoriilor palestiniene.

Mai multe surse au declarat că, în această etapă, în timp ce judecătorii analizau cazul, Cohen și-a intensificat încercările de a o „convinge” pe Bensouda să nu continue ancheta în cazul în care judecătorii îi dădeau undă verde.

Potrivit surselor, Cohen și Bensouda s-au întâlnit de trei ori între sfârșitul anului 2019 și începutul anului 2021, de fiecare dată la inițiativa fostului șef al Mossad. Comportamentul său ar fi devenit tot mai îngrijorător pentru oficialii din CPI.

O sursă familiarizată cu relatările lui Bensouda despre ultimele sale două întâlniri cu Cohen a declarat că fostul șef al Mossad a adus în discuție securitatea fostei procuroare CPI și a familiei sale. Cu o ocazie, Cohen i-ar fi arătat lui Bensouda copii ale unor fotografii cu soțul ei, care au fost făcute pe ascuns când cuplul se afla în vizită la Londra. Într-o altă ocazie, potrivit unor surse, Cohen i-a sugerat procuroarei că deschiderea unei anchete complete ar fi în detrimentul carierei sale.

În februarie 2021, camera preliminară a CPI a emis o hotărâre potrivit căreia CPI are jurisdicție în teritoriile palestiniene ocupate. În luna următoare, Fatou Bensouda a anunțat deschiderea anchetei penale.

„În cele din urmă, preocuparea noastră centrală trebuie să fie pentru victimele crimelor, atât palestiniene, cât și israeliene, care decurg din ciclul lung de violență și insecuritate care a provocat suferință profundă și disperare de ambele părți”, a explicat ea la acea vreme.

Pe 15 iunie 2021, Fatou Bensouda și-a încheiat mandatul de nouă ani la CPI, lăsându-i succesorului său, Karim Khan, sarcina de a prelua ancheta. Abia după atacul Hamas asupra Israelului - pe 7 octombrie anul trecut - și lansarea războiului din Gaza, ancheta CPI a căpătat un nou caracter de urgență, culminând cu solicitarea mandatelor de arestare, relatează The Guardian.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (8)
  • Avatar comentarii

    zorrozabal 28.05.2024, 17:29

    Și prim ministrul Spaniei -dupa ce a criticat Israelul pentru bombardarea civililor din Gaza-a fost acuzat de...corupție!

  • Avatar comentarii

    BONY 28.05.2024, 17:38

    Tupeu maxim, l-a intrecut pana si pe Coldea.

  • Avatar comentarii

    Gina.Lolobrigida 28.05.2024, 17:49

    Practicile Israelului au ramas aceleasi timp de opt decenii, de cand a fost votata infiintarea statului Israel in adunarea generala onu cu majoritate absoluta obtinuta la limita si pana in ziua de azi. Santaj, coruptie, amenintari. La asta se pricep ei cel mai bine! Sper sa se puna capat acestor criminali marsavi cat mai curand. Ma rog la Dumnezeu pentru asta.

  • Avatar comentarii

    croco601 28.05.2024, 18:39

    Israelul este organizat ca și Mafia: Amenințări+ Coruperea politicienilor+ Crime+ Ștergerea urmelor.

  • Avatar comentarii

    Richardxyz13 28.05.2024, 19:57

    Si cand te gândești ca majoritatea jidovilor se trag din România, Polonia, Rusia si Ucraina.

ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:45
Cum și-a găsit Mirela Vaida cei trei copii când s-a întors de la „Asia Express” 2026. „Nu mai avea doi dinți. Dezordine, lucruri stricate...”
08:33
Primăria New York publică 173.000 de documente despre calitatea aerului după 11 septembrie 2001
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!