Şeful statului a fost întâmpinat de peste o sută de liberali, care purtau tricouri albastre cu sloganul acestuia de campanie, „O Românie normală”.
PNL a reuşit să trângă cele mai multe semnături dintre toţi candidaţii, 2,2 milioane de semnături.
„Este nevoie de o muncă imensă pentru a repara tot ceeea ce a stricat PSD-ul”, a spus preşedintele, el arătând că este nevoie de modernizarea României, de autostrăzi şi spitale şi de reforma instituţiilor statului.
Klaus Iohannis a mai spus că ceea ce îşi doreşte el este „o Românie normală” cu instituţii funcţionale, în care românii să nu mai plece, iar cei plecaţi să se întoarcă”.
„Pot să spun acum, la final de mandat, că am reuşit, prin mijloacele constituţionale, să previn din stricăciunile planificate de cei de la PSD”, a afirmat preşedintele, dând ca exemplu referendumul pentru Justiţie.
„Este nevoie de o resetare, o modernizare a României şi sunt dispus să duc această luptă”, a mai spus el, arătând că va face acest lucru alături de un guvern pro-european, un guvern ales democratic, un guvern care se va constitui fără îndoială în jurul PNL.
„Îmi doresc acest al doilea mandat pentru a conduce această muncă de modernizare, europenizare, normalizare a României”, mai spus el.
Iohannis: „Dacă spun că PSD trebuie îndepărtat de la putere, înseamnă că PSD trebuie îndepărtat de la putere prin mijloace democratice și constituționale!”
Şeful statului a fost întrebat dacă sloganul de la prima campanie, din 2014, „România lucrului bine făcut” a devenit realitate.
„Arhitectura a permis atât cât am făcut și pot să vă spun că am folosit toate instrumentele care au fost la dispoziția Președintelui. Dar dacă spun că PSD trebuie îndepărtat de la putere, înseamnă că PSD trebuie îndepărtat de la putere prin mijloace democratice și constituționale, și în niciun caz altfel. Și atunci vedem că avem această majoritate, această majoritate guvernamentală pesedistă, realizată în urma unui scrutin, au fost alegerile parlamentare din 2016”, a spus preşedintele.
Klaus Iohannis a menţionat că, în condițiile care PSD a obținut un rezultat important la alegerile parlamentare, ceea ce a putut să facă a făcut.
„Dar, pentru România, PSD a fost o catastrofă!”, a spus Klaus Iohannis.