Fostul număr 8 ATP, Mark Philippoussis a anunțat recent pe rețeaua de socializare că familia lor devine „din ce în ce mai mare”. Cei doi soți care trăiesc în SUA, mai au împreună un fiu în vârstă de patru ani, pe nume Nicholas Emanuel, potrivit dailymail.co.uk.

Cunoscut pentru serviciul său devastator, dar şi pentru aventurile sale amoroase și faptul că își umpluse garajul cu maşini şi motociclete de mare viteză, fostul campion al tenisului s-a aşezat la casa lui când a întâlnit-o Silvana Lovin. Actriţa australiană de origine română i-a devenit soție în luna octombrie a anului 2013.

După un titlu de Masters, la Indian Wells, precum şi două finale, la US Open (1998), respectiv Wimbledon (2003), în anul 2006 Mark s-a retras din tenis. El și-a deschis o academie de tenis şi a lansat propria linie de tricouri, Philip Apparel.

De origine română, Silvana a emigrat împreună cu familia ei în Australia când ea nu avea decât doi ani şi jumătate. După un an petrecut la Brisbane, familia s-a stabilit la Melbourne, loc de unde a început ascensiunea spre cele mai celebre podiumuri de prezentare ale lumii. Totul a început la 17 ani, când mama ei a înscris-o la un concurs de talente în modelling, pe care l-a câştigat fără probleme. Aşa a devenit una dintre cele mai apreciate fotomodele din lume, pozând pentru firme celebre din lume, apărând şi pe coperţile unor reviste de foarte mare tiraj.

Silvana, care urmează să dea naștere celui de-al doilea copil în cursul lunii august, a declarat recent pentru o publicație din San Diego că Nicholas Emanuel a ajutat familia să traverseze o perioadă dificilă după arestarea tatălui lui Mark, Nick Philippoussis, în legătură cu acuzațiile de agresiune sexuală.

Today⚡️💛⚡️ // Celebrating the launch of my first childrens book @i_am_me_book @lotfourstudio with closest family and friends. What a day. Blessed to have celebrated with such an amazing group of people…today was truly special. A big thank you to everyone who took the time out of their busy schedules to come out & support! It truly means SO much!! Special thanks to @lighthousefoundation for helping me plan and execute such a beautiful day- you guys are legends! Its a privilege supporting your amazing cause and look forward to creating magic with you all. Last but not least, my heart explodes with so much love for my husband @mark_philippoussis right now- thank you for offering me unconditional love and support always…for believing in me and most importantly encouraging me to have @i_am_me_book printed and made available for every child. Im one lucky girl. The cherry on the cake goes to Nicholas- for constantly inspiring me and making life so colorful and fun! My little love- your heart shines so bright! Absolutely love how kind, thoughtful and loving you are. Not only to those you know but to everyone you meet! Thank you for continuing to bless us with your shining light. What an honor it is to be your mum! Love you to the moon and back! #GRATEFUL @i_am_me_book #iammebook #iammebysp #childrensbooks #illustration #artist

A post shared by SILVANA PHILIPPOUSSIS (@sphilippoussis) on

TGIF // #breathe #tgif #fbf #campaign w/ ⚡️ @elwoodapparelco⚡️

A post shared by SILVANA PHILIPPOUSSIS (@sphilippoussis) on


Cât de gravă a ajuns problema infrastructurii în România. eMag livrează mai ușor în Bulgaria decât în anumite orașe din țara noastră


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.