O femeie aflată pe moarte și-a împlinit ultima dorință cu ajutorul a doi paramedici. A vrut să vadă pentru ultima oară oceanul. "Acum totul este bine, sunt liniștită", a spus femeia, care după doar câteva zile și-a dat ultima suflare, relatează Daily Mail.
Doi paramedici ai serviciului de ambulanță din Queensland au ajutat o femeie grav bolnavă să își îndeplinească ultima dorința. Bătrâna a vrut să fie transportată de la azil la locuința ei, pentru a muri în propria casă. A spus însă că-și dorește să mai vadă încă o dată oceanul.
Cei doi paramedici de pe ambulanță au avut grijă să o ajute pe aceasta. În timp ce o transportau pe aceasta spre locuința ei, cei doi au decis să facă un mic ocol pentru a-i îndeplini ultima dorința și anume să vadă plaja și oceanul pentru ultima oară.
Acest moment a emoționat-o enorm pe femeie. "Am întrebat-o cum ar fi dacă am face o mică oprire la plajă, în drum spre casă. S-a luminat la față. A fost minunat", a spus un paramedic. "Aceste momente sunt mereu speciale, să ajutăm pe cineva a cărui călătorie ajunge la final", a mai spus paramedicul.
"Am întrebat-o când se uita către insula Fraser: 'La ce te gândești?'. Iar ea a spus: 'Sunt liniștită. Acum totul este bine'", a mai povestit paramedicul. Momentul a fost suprins într-o fotografie, iar imaginea a fost distribuită de mii de ori pe rețelele de socializare. Câteva zile mai târziu, femeia și-a dat ultima suflare.