Centrul medical universitar (CHU) din Reims a anunțat că 140 de pacienţi care au mers marți să se imunizeze împotriva COVID-19 într-un centru de vaccinare din nord-estul Franţei au primit din greşeală o injecţie cu ser fiziologic în locul unei doze de Pfizer/ BioNTech, însă incidentul nu le va afecta sănătatea, relatează AFP, citată de Agerpres.
''Marţi după-amiază, 140 de persoane au primit o injecţie numai cu ser fiziologic'' în centrul de vaccinare din Epernay, a indicat Centrul medical universitar (CHU) din Reims (nord-est).
CHU a explicat sâmbătă că injecţia ''nu are consecinţe pentru sănătate, însă cursul vaccinării rămâne incomplet”.
Incidentul a fost descoperit miercuri dimineață, iar atunci s-a efectuat o analiză a cauzelor care au condus la această eroare'' şi ''un cadru sanitar a fost însărcinat să consolideze procedurile de siguranţă preexistente'', a indicat CHU, fără a da mai multe detalii despre cum s-a produs această eroare.
Foto: Epa