Întâlnirea va avea loc duminică, în contextul în care, miercuri, 27 de migranți și-au pierdut viața după ce o barcă s-a răsturnat în timp ce încerca să traverseze Canalul Mânecii, din Franța în Marea Britanie. La reuniune sunt invitaţi miniştri responsabili cu migraţia din Belgia, Ţările de Jos, Germania şi reprezentanţi ai Comisiei Europene.

Londra a adresat un apel Parisului să revină asupra acestei decizii.

„Acea scrisoare lasă de dorit pe fond şi este deplasată ca formă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului francez, Gabriel Attal, potrivit AFP, scrie Agerpres.

Președintele Franței Emmanuel Macron i-a transmis lui Boris Johnson că ar trebui să „ia situația în serios”, dacă vrea să participe la discuțiile pe tema migranților.

„Nu comunicăm de la lider la lider, pe genul acesta de probleme, prin tweet-uri și scrisori pe care le facem publice”, a declarat Emmanuel Macron, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit The Guardian.

Președintele Francez a adăugat că va continua să aibă discuții serioase cu Mare Britanie „ așa cum are cu toate statele și toți liderii ”. Acesta s-a declarat suprins de „metodele neserioase” de transmitere a mesajului.

De partea cealaltă, purtătorul de cuvânt al guvernului britanic a declarat că premierul Boris Johnson nu regretă scrisoarea către președintele francez și că aceast a fost scrisă „într-un spirit de parteneriat și cooperare”, potrivit Agerpres.

Scrisoarea, postată pe Twitter, vizează „aprofundarea cooperării existente în materie de combatere a migraţiei ilegale”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Traversările Canalului Mânecii de către migranţi care vor să ajungă în Anglia constituie un subiect regulat de tensiuni între Paris şi Londra, autorităţile britanice considerând insuficiente eforturile părţii franceze de a-i împiedica să se îmbarce, în pofida acordării unor ajutoare financiare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.