Andrei le-a spus medicilor, pas cu pas, cum s-a întâmplat totul. “A povestit că patru câini au atacat, că a văzut cum trag de hainele lui Ionuţ şi, la un moment dat, l-au dus în boscheţi”, a declarat Rodica Năstase, purtătoarea de cuvânt a spitalului. Mult timp de aici încolo, copilul va avea nevoie de asistenţă de specialitate, astfel că medicii care l-au tratat i-au recomandat familiei micuţului să se adreseze organizaţiei “Salvaţi copiii”, unde va beneficia, în continuare gratuit, de sprijinul unor psihoterapeuţi.
Ar putea avea coşmaruri
Fratele lui Ionuţ, băiatul ucis de maidanezi în Capitală, a povestit cum i-au sfâşiat câinii frateleCare ar trebui să fie rolul specialiştilor în această tragedie a explicat pentru Libertatea psihologul Ionuţ Ghiugan (foto). Conform acestuia, faptul că Andrei a văzut tot ceea ce a păţit fratele său l-ar putea afecta atât de tare, încât acesta ar putea avea mai târziu inclusiv probleme comportamentale. “Copilul poate retrăi în plan emoţional trauma la care a fost supus – amintirile legate de scena în care a avut loc moartea fratelui, coşmaruri – iar pentru a încerca să scape de ele, va încerca să se izoleze, să evite contactul cu persoanele sau locurile care-i reamintesc de tragedia suferită. Se recomandă familiei să-i ofere celui mic un climat de siguranţă şi suportul afectiv, absolut necesare. De asemenea, în acest moment e vital să se evite expunerea lui la situaţii care ar readuce în prezent şocul pe care l-a trăit. În aceste condiţii, băiatul poate trece cu bine peste traumă. În caz contrar, riscă să rămână afectat toată viaţa”, a încheiat psihologul.

Marian Enache, președintele CCR, explică anularea alegerilor prezidențiale din 2024
Recomandări
Marian Enache, președintele CCR, explică anularea alegerilor prezidențiale din 2024

Bunica nu e de acord cu uciderea «comunitarilor»

Fratele lui Ionuţ, băiatul ucis de maidanezi în Capitală, a povestit cum i-au sfâşiat câinii frateleAurica Anghel (foto), bunica micuţului sfâşiat de câinii comunitari, a fost audiată, ieri, de procurorii Parchetului General. La ieşirea din biroul anchetatorilor, femeia a susţinut că nu se consideră vinovată de ce s-a întâmplat. A şocat însă atunci când a spus că “minţi deştepte” trebuie să rezolve problema şi că nu-şi doreşte eutanasierea tuturor câinilor, ci doar a celor agresivi.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alexandru Papadopol și Cristiana Luca s-au cununat religios în weekend! Mireasa a purtat o rochie albă, simplă și largă, cu un decolteu generos, iar mirele s-a îmbrăcat într-un costum negru. Cum au fost fotografiați în biserică și cine sunt nașii / FOTO
Unica.ro

Lui Sebastian Burduja i-a murit fiica, la doar trei ani.  Soția lui era însărcinată în luna a noua cu a doua, însă ce s-a aflat...Mărturie zguduitoare
Viva.ro
Lui Sebastian Burduja i-a murit fiica, la doar trei ani. Soția lui era însărcinată în luna a noua cu a doua, însă ce s-a aflat...Mărturie zguduitoare
WOW! Raluca Zenga a înflorit după DIVORȚ! Unde a dispărut fosta soție a lui Walter Zenga și cum arată acum. E schimbată total
Libertateapentrufemei.ro
WOW! Raluca Zenga a înflorit după DIVORȚ! Unde a dispărut fosta soție a lui Walter Zenga și cum arată acum. E schimbată total
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare superficială. Nu cred că știu prea multe despre el”
Adevarul.ro
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare superficială. Nu cred că știu prea multe despre el”
Eric, fiul lui Andrei Aradits, confesiuni rare despre relația cu tatăl său după divorțul acestuia: „Știu că pare o lipsă de respect, dar…”
Elle.ro
Eric, fiul lui Andrei Aradits, confesiuni rare despre relația cu tatăl său după divorțul acestuia: „Știu că pare o lipsă de respect, dar…”
„O să se enerveze că spun asta”. Tatăl lui Elon Musk, declarații scandaloase despre fiul său
Unica.ro
„O să se enerveze că spun asta”. Tatăl lui Elon Musk, declarații scandaloase despre fiul său
Andrei Perneş de la Mireasa a murit într-un grav accident rutier. Tânărul împlinea 29 de ani luna viitoare
Observatornews.ro
Andrei Perneş de la Mireasa a murit într-un grav accident rutier. Tânărul împlinea 29 de ani luna viitoare
Horoscop 19 februarie 2025. Fecioarele au în față o zi care le încurajează să iasă la lumină cu cele mai frumoase calități ale lor
HOROSCOP
Horoscop 19 februarie 2025. Fecioarele au în față o zi care le încurajează să iasă la lumină cu cele mai frumoase calități ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI