Fugarii, obligaţi să-și plătească cheltuielile de aducere în ţară. Legea, promulgată de Klaus Iohannis

Comentează
Arhiva foto

Proiectul de lege propus de Ministerul Justiției, prin care costurile aducerii fugarilor în țară vor fi suportate chiar de către cei care s-au sustras condamnării și au fugit, a fost promulgat luni, 3 iunie, de președintele Klaus Iohannis.

Legea are în vedere două variante. Dacă fugarul se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, cheltuielile făcute de stat pentru aducerea lui în ţară vor fi avute în vedere la stabilirea cheltuielilor judiciare. Dacă fugarul fuge din ţară după ce este condamnat definitiv, cheltuielile statului vor fi recuperate printr-o acţiune în instanţa civilă, cauză care se va judeca prioritar, mai prevede legea inițiată de ministrul Alina Gorghiu, care vizează limitarea fenomenului fugarilor şi descurajarea atitudinii infracţionale.

Legea se aplică persoanelor urmărite internațional, adică celor pentru care a fost emis mandat european de arestare, celor care au fugit în afara Uniunii Europene și celor pentru care se desfășoară procedura de extrădare.

„Legea prevede de acum un lucru de bun-simț și absolut normal într-un stat de drept: dacă ai fugit din țară și ai avut bani să eviți executarea pedepsei în penitenciarele românești, atunci când ești adus de statul român înapoi în sistemul penitenciar, vei scoate bani din buzunar”, a spus ministrul justiției, Alina Gorghiu.

Statul român a cheltuit anul trecut peste 10 milioane de lei pentru 803 persoane aduse în țară. „O sumă relevantă, care ar putea fi redirijată către sistemul penitenciar, către noi sedii de instanțe sau modernizarea celor existente. Anul acesta, până în prezent, peste 300 de fugari au fost aduși în țară, ceea ce a implicat alte sume de la buget”, a precizat Gorghiu.

Senatul a adoptat proiectul în calitate de prim for sesizat în aprilie, iar votul din mai al Camerei Deputaților a fost decizional, astfel că legea a mers la promulgare. Din acest moment, legea se va aplica tuturor fugarilor care încă nu au fost aduși în țară.

Autorităţile nu au reuşit deocamdată să aducă mai mulți fugari celebri, condamnați definitiv la închisoare cu executare, precum Ionel Arsene (Italia), Alina Bica (Italia), Mario Iorgulescu (Italia), Dragoș Săvulescu (Italia), Daniel Dragomir (Italia), Paul de România (Franța), Sebastian Ghiță (Serbia) și Sorin Oprescu (Grecia).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
12:54
Aglomerație pe „Magistrala corporatiștilor” M2: șapte trenuri de metrou intră în revizie, marți, 8 septembrie
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!