Scopul acestei acțiuni este de a fi alături de copiii care își petrec parte din copilăria lor în spital. Un astfel de mesaj poate fi puternic pentru ei, deoarece în felul acesta ei simt că sunt susținuti și că nu sunt singuri în drumul lor către vindecare.

Acțiunea este parte a proiectului Magic Care, al Asociației Magic, proiect căruia i s-a alăturat Fundația Ringier și prin care cele două organizații își propun să strângă fonduri pentru sprijin material și emoțional pentru copiii cu diagnostice grave si pentru familiile lor. Lansarea oficială a acestei campanii va avea loc în data de 6 aprilie, iar scopul comun este de a strânge o sumă de 50.000 de euro.

Atelierul de creatie și fapte bune, Ringier Romania (2)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Prin acest parteneriat, Fundația Ringier susține extinderea serviciilor oferite de MagiCARE, un program complex care răspunde nevoilor reale ale copiilor internați în secțiile de oncopediatrie din România.
Proiectul oferă pachete săptămânale în spitale, consiliere psihologică pentru copii și părinți pe parcursul tratamentelor, terapii de recuperare după externare, transport gratuit acasă-spital-acasă, precum și sprijin pentru asigurarea medicamentelor necesare.

Campania invită publicul să se alăture acestei inițiative printr-un gest simplu: trimiterea unui SMS cu textul SUPORT, la numărul 8835, care activează o donație recurentă de 5 euro/lună, contribuind astfel direct la continuitatea serviciilor MagiCARE.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.