Fostul ministru al Afacerilor Interne Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de procurorii DNA, la doi ani și jumătate de la moartea polițistului Bogdan Gigină. Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă, pentru că a cerut ca din dispozitivul de însoțire să facă parte și un polițist rutier motociclist, iar deplasarea să fie cu viteză foarte ridicată, ”conferindu-și în mod discreționar drepturi neprevăzute de cadrul legal ce reglementează însoțirea demnitarilor”.
Direcția Națională Anticorupție a transmis, miercuri, la Înalta Curte de Casație și Justiție dosarul lui Gabriel Oprea. Cauza a fost înregistrată, dar instanța nu a stabilit un prim termen de cameră preliminară.
Alături de Gabriel Oprea vor mai fi judecați Petre Mazilu, administratorul firmei care efectua lucrarea în urma căreia a rezultat groapa în care a căzut motociclistul.
Totodată, în dosar va fi judecată și firma General MPM Impex, administrată de Mazilu.
Direcția Națională Anticorupție a finalizat ancheta în cazul morții polițistului Bogdan Gigină, în care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, după ce ICCJ a stabilit un termen fix de soluționare a cazului de către procurori.
Citește și: