Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a postat două fotografii realizate acum mai bine de 10 zile cu "dejecțiile de pe Dâmbovița" și îi cere ministrului Mediului, Costel Alexe, să rezolve problema.
"Aloo, Ministerul Mediului!? Domnu’ Alexe!! Se aude? Lăsați campania electorală și așa-zisele controale în bătaie de joc, cu amenzi abuzive, și vedeți ce se întâmplă sub ochii voștri!! E treaba voastră și nu v-o faceți!! Domnul Ministru e pe la Iași, prin campanie, vrea să fie președinte de Consiliu județean!", a scris Gabriela Firea pe Facebook.
Și a continuat: "Îl doare în cot de București! Aici vine doar să-și ia salariu gras, secretara drăguță, mașini, protocoale, interese!!".
Nici pe noi, de la Primărie, nu ne lasă să intervenim, să curățăm Dâmbovița - ne ceartă că nu noi suntem administratori, ci Guvernul, dar nici ei nu fac nimic!! Indolență crasă! Dispreț față de oameni!
Gabriela Firea:
"Personal i-am sesizat suplimentar Domnului Alexa (n. red. numele ministrului este Alexe) de la Mediu problema! Nu a catadicsit să răspundă! Nu-i pasă! Nu-l interesează!", a mai scris primarul Capitalei pe Facebook.
Nicușor Dan și Gabriela Firea sunt cei doi candidați la Primăria Capitalei, dar nici Victor Ponta nu a exclus o candidatură, potrivit declarațiilor acordate Libertatea.
Pe 25 iunie, Guvernul a aprobat proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor locale. Astfel, alegerile locale vor avea loc pe 27 septembrie.