Greșeala rămâne consemnată însă în istoricul editărilor.

„Mulțumesc pentru avizul favorabil primit în această seară, în Parlament, în calitate de ministru desemnat al muncii, tineretului și egalității de șanse. Voi lupta cu energie și entuziasm pentru proiectele asumate: creșterea alocațiilor, sprijinirea financiară a tinerilor și a familiilor, drepturi egale între bărbați și femei”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de pe rețeaua de socializare.

Gabriela Firea, gafă pe Facebook. A încurcat ministerul pentru care a fost propusă

După cinci minute, fostul primar al Capitalei a revenit asupra postării și a corectat mesajul transmis, notând „în calitate de ministru desemnat al familiei, tineretului și egalității de șanse”.

Cu 38 de voturi pentru, 18 împotrivă şi 4 abţineri, Gabriela Firea a primit aviz pozitiv pentru funcţia de ministru al familiei, tineretului şi egalităţii de șanse.

De altfel, toți miniștrii cabinetului Ciucă au primit, miercuri, aviz favorabil în comisiile de specialitate din Parlament, urmând să intre joi, în jurul orei 10.00, la vot în Parlament.

EXCLUSIV. DNA anchetează modul în care a fost închiriat apartamentul de 6.500 de lire al directoarei ICR Londra. Cazul, dezvăluit de Libertatea în urmă cu două luni
Recomandări
EXCLUSIV. DNA anchetează modul în care a fost închiriat apartamentul de 6.500 de lire al directoarei ICR Londra. Cazul, dezvăluit de Libertatea în urmă cu două luni

Conform programului de guvernare, prioritățile Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse condus de Firea în Guvernului lui Nicolae Ciucă sunt stimularea natalității, creșterea egalității de șanse între bărbați și femei, dar și implementarea mai multor politici pentru tineret.

Păreau cuplul perfect, iar divorțul lor a șocat pe toată lumea. Cu cine a fost surprins acum la Roma
GSP.RO
Păreau cuplul perfect, iar divorțul lor a șocat pe toată lumea. Cu cine a fost surprins acum la Roma
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mutare șoc pe piața media! Mihai Bendeac a semnat cu rivalii?! Vedeta a făcut un anunț surpriză
Playtech.ro
Mutare șoc pe piața media! Mihai Bendeac a semnat cu rivalii?! Vedeta a făcut un anunț surpriză
Îl recunoști? Era unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de la noi, dar viața lui s-a schimbat după ce a divorțat de fosta soție, în doar un minut
Viva.ro
Îl recunoști? Era unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de la noi, dar viața lui s-a schimbat după ce a divorțat de fosta soție, în doar un minut
Un cutremur devastator de 7,8 pe Richter a lovit Turcia. Sunt zeci de morți, clădiri prăbușite, sute de oameni prinși sub dărâmături
Observatornews.ro
Un cutremur devastator de 7,8 pe Richter a lovit Turcia. Sunt zeci de morți, clădiri prăbușite, sute de oameni prinși sub dărâmături
Ce a descoperit Paza de Coastă americană, după ce s-a chinuit să salveze un bărbat care a cerut ajutor
Știrileprotv.ro
Ce a descoperit Paza de Coastă americană, după ce s-a chinuit să salveze un bărbat care a cerut ajutor
Mariana Cojocaru anunță zodiile care scapă de greutăți în 2023. Norocul va fi de partea lor
FANATIK.RO
Mariana Cojocaru anunță zodiile care scapă de greutăți în 2023. Norocul va fi de partea lor
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 6 februarie 2023. Leii ar fi bine să nu încerce să forțeze situațiile care nu le convin pentru că nu vor rezolva nimic pe această cale
HOROSCOP
Horoscop 6 februarie 2023. Leii ar fi bine să nu încerce să forțeze situațiile care nu le convin pentru că nu vor rezolva nimic pe această cale
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?
PUBLICITATE
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?