La câteva ore după ce a trimis o scrisoare deschisă în care spune că bugetul Capitalei a fost tăiat cu aproape 25% și că „Dragnea îi urăște pe bucureșteni”, primarul Bucureștiului a declarat că are momente în care se gândește că candideze împotriva șefului PSD în orice cursă s-ar înscrie acesta.

„Nu m-am gândit să îi părăsesc pe bucureșteni, să plec de la PMB, dar credeţi-mă că-mi vine de multe ori să spun că m-aş duce să-l contracandidez pe domnul Dragnea oriunde se va duce el, dar oriunde. Numai să vadă că nu poată să meargă cu minciuna, cu manipularea şi cu răzbunarea până la capăt. Asta la supărare. Deocamdată vreau să îmi termin cu bine problemele de la Capitală. Cred că este prematur”, a declarat Gabriela Firea, la România TV.

Gabriela Firea a transmis o scrisoare bucureştenilor în care anunţă că prin proiectul de buget pe 2019, Primăriei Capitalei i se taie 25% din buget, adică 180 de milioane euro.

„Cu toată responsabilitatea, vă aduc la cunoştinţă că, prin Proiectul Legii Bugetului, publicat pe site de Ministerul de Finanţe, Capitalei României i se taie 180 milioane de euro, adică aproape 25% din buget! Trag concluzia că Dl Dragnea, cel care conduce de facto guvernul, îi urăşte pe bucureşteni. Niciodată un om politic nu a fost atât de înverşunat la adresa bucureştenilor şi, totodată, la adresa locuitorilor municipiilor din ţară. Pentru că tuturor oraşelor şi chiar comunelor, guvernul Dragnea cu o mâna le-a dat, şi cu două-trei le-a luat”, a scris Gabriela Firea, în scrisoarea adresată bucureştenilor şi transmisă presei.


Citește și: Cum era să vină Pele în România! Libertatea a dezamorsat o știre falsă de pe Facebook!


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.