„Luăm măsuri pentru a proteja copii refugiaţi în România din cauza bombardamentelor din Ucraina! Am avut, astăzi, o întâlnire de lucru cu Pieter Bult, reprezentantul UNICEF, directorii din cadrul UNICEF România, colegele mele din cadrul ANPDCA şi cu directorii direcţiilor de asistenţă socială şi protecţia copilului din cinci judeţe de la graniţa României (Maramureş, Suceava, Botoşani, Iaşi şi Tulcea). Pe aici intră deja, dinspre Ucraina, familii despărţite, mame cu copii în braţe. Am stabilit care sunt nevoile primare ale acestor copii şi cum trebuie ajutaţi imediat ce pun piciorul pe pământ românesc”, a scris ministrul Familiei pe Facebook.

„Direcțiile de asistență socială și protecția copilului din Maramureș, Suceava, Botoșani, Iași și Tulcea vor lucra împreună cu reprezentanții UNICEF România și cu specialiștii din minister pentru a se asigura că la graniță va exista orice este nevoie pentru acești copii. Au fost identificate și spațiile unde ar putea fi cazați copiii refugiați care vin neînsoțiți în România”, a adăugat Gabriela Firea.

Totodată, UNICEF a propus în cadrul discuțiilor să existe kit-uri speciale care să conţină de la apă potabilă, alimente, hrană specială pentru copiii mici, până la obiecte de igienă.

Peste 10.000 de cetăţeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore, a anunțat Poliția de Frontieră.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.