„Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse nu va fi o instituţie care va oferi doar vouchere şi suplimente, ci va stabili politici publice necesare pentru stimularea natalităţii astfel încât în ţara noastră nu doar să locuim, ci şi să trăim bine şi să fie o ţară din care tinerii să nu mai fie tentaţi să plece pentru că aici nu îşi pot întemeia o familie, nu îndrăznesc să aibă copii pentru că sunt dificultăţi financiare sau nu sunt condiţii. În afară de anumite stimulente, ne propunem să creştem numărul de creşe, de grădiniţe, inclusiv în birourile care există care în marile oraşe”, a declarat Gabriela Firea, potrivit news.ro.

Prim-vicepreședintele PSD a venit la Ministerul Muncii însoţită de ministrul muncii dat de PSD, Marius Budăi, care a precizat că cei doi vor lucra în echipă.

„Am preferat să venim în echipă, să arătăm că Munca şi Familia vor rămâne în continuare împreună chiar dacă separat din punct de vedere juridic, vom lucra împreună şi vom căuta să implementăm cele mai bune soluţii”, a explicat ministrul muncii, Marius Budăi.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Patru zodii care vor avea protecție de la Dumnezeu în luna mai 2024. Răul nu le poate atinge
FANATIK.RO

Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro

Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO

Secretul autorităților din toate buletinele românilor. Ce înseamnă, de fapt, ultima cifră din CNP

O fetiță spunea că are un monstru în cameră, dar mama nu a luat-o în seamă. Ce au descoperit după a șocat întreaga familie
Știrileprotv.ro
O fetiță spunea că are un monstru în cameră, dar mama nu a luat-o în seamă. Ce au descoperit după a șocat întreaga familie
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro

"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro

Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
Observatornews.ro
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
Horoscop 27 aprilie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă flexibilitate, în special în negocierile legate de bani sau bunuri
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI