Ger şi temperaturi scăzute în această săptămână, în întreaga ţară. De când se încălzeşte vremea

Comentează
Arhiva foto

Vremea va fi geroasă la nivelul întregii ţări, pe parcursul acestei săptămâni, însă din weekend regimul termic va intra într-un proces de încălzire, cu valori termice chiar şi peste cele normale pentru perioada din calendar, potrivit prognozei meteo publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 6 - 19 februarie.

În Banat, până spre finalul primei săptămâni, va persista valul de frig, cu valori termice care se vor situa chiar sub cele specifice pentru luna februarie; astfel media temperaturilor maxime va fi de 0 - 4 grade, iar a minimelor de la -9 la -5 grade, în unele nopţi fiind local ger (în jurul a -10 grade), cu precădere în zona depresionară din sudul regiunii. Începând din 11 februarie, vremea va intra într-un proces de încălzire determinând la început un regim termic apropiat de normal, iar în cea de-a doua săptămână valori peste cele obişnuite perioadei, cu 8 - 11 grade, ziua, şi între -3 şi 2 grade, noaptea, mediat regional. Deficitul pluviometric va fi semnificativ, probabilitatea pentru precipitaţii fiind mai ridicată doar în ultimele zile din intervalul de referinţă.

În Crişana, în prima săptămână, valul de frig va persista şi se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime cuprinse între -3 grade şi un grad, respectiv minime ce vor oscila între -15 şi -8 grade, valori mult mai mici decât normal chiar şi pentru luna februarie. Ulterior, vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel că după data de 13 februarie va deveni apropiată, iar apoi uşor mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, cu valori de 5 - 9 grade, pe timpul zilei, şi de la -4 la 2 grade, noaptea. Deficitul pluviometric va fi semnificativ în mare parte a intervalului de referinţă, probabilitatea pentru precipitaţii fiind mai ridicată doar după data de 15 februarie.

În Transilvania, valul de frig va fi persistent pe parcursul primei săptămâni, când se vor înregistra, în medie, valori maxime ale temperaturii aerului între -5 şi -2 grade, iar nopţile şi dimineţile vor fi geroase, cu minime de la -18 la -9 grade, izolat chiar mai mici în special în depresiuni. După data de 13 februarie, vremea va fi în încălzire treptată, devenind normală pentru perioada din an, apoi chiar uşor mai caldă, cu temperaturi ce vor ajunge ziua la o medie regională de 4 - 7 grade şi vor coborî între -5 şi -2 grade, pe timpul nopţilor. Regimul pluviometric va fi în general deficitar. În primele zile şi posibil în jurul datei de 12 februarie doar izolat vor fi ninsori slabe, iar probabilitatea pentru precipitaţii locale va creşte după data de 16 februarie.

În Maramureş, frigul va persista pe parcursul primei săptămâni, când se vor înregistra, în medie, valori maxime ale temperaturii aerului între -2 şi 2 grade şi nopţile vor fi local geroase, cu minime între -15 şi -9 grade, izolat chiar mai scăzute. După data de 12 februarie, vremea va intra într-un proces de încălzire, devenind normală pentru perioada din an, apoi chiar uşor mai caldă înorele amiezelor când media regională va fi de 5 - 7 grade, iar minimele se vor situa în general în ecartul -4 până la -2 grade. Din punct de vedere pluviometric, acesta va fi deficitar în prima parte a intervalului de referinţă, cu probabilitate pentru precipitaţii slabe în perioada 11 - 12 februarie. Precipitaţii pe spaţii mai extinse vor fi posibile după data de 16 februarie.

În Moldova, până spre finalul primei săptămâni, valul de frig va persista, astfel că se vor înregistra maxime termice între -3 şi 2 grade, iar nopţile vor fi local geroase, cu temperaturi minime în medie ce vor oscila între -14 şi.-8 grade. Începând din 12 februarie, vremea se va încălzi treptat, devenind chiar uşor mai caldă decât normal la mijlocul lunii februarie, în special în orele amiezelor când vor fi 6 - 9 grade, iar în cursul nopţilor temperatura aerului va coborî la valori de la -4 şi zero grade, mediat regional. Regimul pluviometric va fi în general deficitar; în primele zile şi în jurul datei de 11 februarie pe spaţii mici, trecător, vor fi ninsori slabe, iar probabilitatea pentru precipitaţii va fi în creştere după data de 16 februarie.

În Dobrogea, în prima săptămână, valul de frig va persista şi se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime cuprinse între -2 şi 2 grade, respectiv minime de până la -10 grade, valori mult mai mici decât normal chiar şi pentru luna februarie, senzaţia de frig fiind amplificată în primele zile şi de vântul mai intens. Ulterior, este estimată o încălzire semnificativă a vremii, astfel că după data de 13 februarie va deveni mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, cu valori de 7 - 11 grade, ziua, şi între -2 şi 3 grade, noaptea. Regimul pluviometric va fi deficitar; în primele zile pe spaţii mici trecător vor fi ninsori slabe, iar probabilitatea pentru precipitaţii va fi în creştere după data de 16 februarie.

În Muntenia, valul de frig va persista până spre sfârşitul primei săptămâni, astfel că se vor înregistra maxime termice între -2 şi 3 grade, iar nopţile vor fi local geroase, cu temperaturi minime în medie de la -13 la -7 grade. Începând din 12 februarie, vremea se va încălzi treptat, dar semnificativ, devenind chiar mai caldă decât normal la mijlocul lunii februarie, în special în orele amiezelor când sunt estimate valori de 7 - 11 grade, iar în cursul nopţilor temperatura aerului va coborî până la -4 grade, mediat regional. În primele zile ale intervalului de prognoză, pe spaţii mici, trecător, va fulgui, iar probabilitatea pentru precipitaţii va fi în creştere doar în ultimele zile ale intervalului de referinţă.

În Oltenia, până spre finalul primei săptămâni, valul de frig va persista şi se vor înregistra maxime termice de la -1 la 3 grade, în timp ce nopţile vor fi local geroase, cu temperaturi minime în medie cuprinse între -14 şi -8 grade. Din 12 februarie, vremea se va încălzi treptat şi va deveni chiar uşor mai caldă decât normalul perioadei, la mijlocul lunii februarie, în special în orele amiezelor când sunt estimate valori de 6 - 10 grade. În cursul nopţilor, temperatura aerului va coborî spre -4 grade, mediat regional. Deficitul pluviometric va fi semnificativ în mare parte a intervalului de referinţă, probabilitatea pentru precipitaţii fiind mai ridicată doar după data de 15 februarie.

La munte, valul de frig persistent de la începutul intervalului va aduce temperaturi sub pragul gerului în special în cursul nopţilor. Astfel, se vor consemna valori maxime între -12 şi -8 grade şi minime ce vor ajunge şi la -20 de grade, în medie. Începând din 11 februarie, vremea va intra într-un proces de încălzire, ce se va resimţi la început mai ales la valorile diurne, determinând un regim termic apropiat de normal, iar la mijlocul lunii februarie chiar uşor peste cel specific perioadei. În primele zile şi în jurul datei de 12 februarie, pe spaţii mici va ninge în general slab, iar probabilitatea pentru precipitaţii locale va creşte la sfârşitul intervalului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
MONDEN
Mirela Vaida si copiii ei
08:45
Cum și-a găsit Mirela Vaida cei trei copii când s-a întors de la „Asia Express” 2026. „Nu mai avea doi dinți. Dezordine, lucruri stricate...”
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
09:22
Ioana Năstase, replică pentru Brigitte Pastramă. Fosta soție a lui Ilie Năstase face noi dezvăluiri: „Nu știe nimeni mai bine decât mine ce s-a întâmplat”
09:09
Un șofer de TIR va plăti 1.350 de euro amendă pentru 53 de minute de condus în Olanda, timp în care a parcurs 63 de km
08:52
A înotat fără oprire din Grecia până în Italia și a parcurs 91,4 km în aproape 32 de ore: „Mama mea mă aștepta”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!