Măsurile Germaniei pentru a reduce migrația: schimbă banii cash dați solicitanților de azil cu un card special. Susținătorii migranților critică măsura

 1 comentariu
Arhiva foto

Parlamentul german a adoptat în aprilie o nouă regulă care impune solicitanţilor de azil din Germania să-și primească beneficiile sociale acordate de statul german prin intermediul unui card special de plată, în loc de bani cash. Scopul măsurii este de a-i împiedica pe migranți să trimită bani familiei și prietenilor din străinătate sau traficanților, relatează Associated Press.

Când Erdina Laca merge la cumpărături în Eichsfeld, landul Turingia din estul Germaniei, scoate un card special de plată care este doar pentru solicitanții de azil.

Femeia de 45 de ani a venit din Albania cu soțul și cei trei copii și a cerut azil în Germania în septembrie anul trecut. Familia locuiește în Eichsfeld și a fost printre primele din țară care a primit jumătate din beneficiile guvernamentale sub formă de plăți fără numerar pe un card.

„Cu jumătate din banii care sunt pe card pot cumpăra alimente, iar cu cealaltă jumătate (în numerar) pot cumpăra din fiecare magazin tot ce am nevoie pentru mine și copiii mei”, a spus Laca.

O măsură criticată de susținătorii migranților

Parlamentarii care au votat pentru cardul de beneficii speciale au argumentat că va preveni utilizarea banilor pentru plata traficanţilor sau pentru a-i transfera familiilor în ţările din care provin.

Grupurile de susținători ai migranților au criticat însă noul regulament ca fiind discriminatoriu – mai ales că este implementat într-o țară unde se plătește mai mult în numerar, comparativ cu multe alte țări europene, și în care unele companii, în special restaurantele, nici măcar nu acceptă plata cu cardul.

De asemenea, criticii spun că oamenii care fug de război și persecuție nu vor fi descurajați să vină în Germania doar pentru că beneficiile lor nu vor mai fi plătite în numerar.

În schimb, ei susțin că aceste carduri de plată îi vor marginaliza pe migranți.

„Trebuie spus destul de clar că oamenii vin din cauza războiului civil și a persecuției. Ei nu vor fi descurajați de un card de plată”, a spus Wiebke Judith de la Pro Asyl, cea mai mare organizație de susținere a imigrației din Germania.

„Scopul aici este de a crea un instrument de discriminare și să agreseze refugiații”, a mai spus aceasta.

Eichsfeld, unde locuiesc Luca și familia ei în timp ce cererea lor de azil este în curs de procesare, a fost unul dintre primele landuri care a introdus cardurile de plată.

Micul oraș a început să le împartă solicitanților de azil aceste carduri în decembrie. Legislația oferă autorităților locale libertatea de a decide cu privire la scutiri și limita de retragere a sumei în numerar.

Eichsfeld a decis să plătească aproximativ 50% din beneficiile lunare pentru solicitanții de azil în numerar, iar cealaltă jumătate să meargă pe cardurile de plată.

În aceste condiții, oficialii locali spun că unii migranți nu se descurcă cu noul sistem.

„Avem multe naționalități care au crescut cu numerar și nu știu cum să plătească cu cardul”, a spus Thomas Dreiling, care conduce un adăpost local pentru solicitanți de azil.

Germania încearcă de luni bune să restrângă migrația, iar această ultimă măsură vine cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare din 9 iunie. Atitudinile față de migrație s-au înăsprit în Germania, deoarece au sosit mulți solicitanți de azil, pe lângă refugiații din Ucraina, iar autoritățile locale s-au chinuit să le găsească cazare.

Numărul de persoane care au solicitat azil în Germania a crescut anul trecut la peste 350.000, o creștere cu puțin peste 50% față de anul precedent. Cei mai mulți solicitanți de azil au venit din Siria, apoi din Turcia și Afganistan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    DoarDiviziaB 14.05.2024, 10:52

    Nu poți să primești bani că migrant deci asistat și să trimiți și tu în tara sa asiști pe altul. Ești asistat? Stai asistat. Vrei să trimiți in tara? Pune mana să muncești. In lumea asta toți vor să fie asistați social. TOTI!

ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
MONDEN
Mirela Vaida si copiii ei
08:45
Cum și-a găsit Mirela Vaida cei trei copii când s-a întors de la „Asia Express” 2026. „Nu mai avea doi dinți. Dezordine, lucruri stricate...”
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
09:22
Ioana Năstase, replică pentru Brigitte Pastramă. Fosta soție a lui Ilie Năstase face noi dezvăluiri: „Nu știe nimeni mai bine decât mine ce s-a întâmplat”
09:09
Un șofer de TIR va plăti 1.350 de euro amendă pentru 53 de minute de condus în Olanda, timp în care a parcurs 63 de km
08:52
A înotat fără oprire din Grecia până în Italia și a parcurs 91,4 km în aproape 32 de ore: „Mama mea mă aștepta”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!