Potrivit unui comunicat al PRM – aripa Funar transmis sâmbătă, Gheorghe Funar a decis să candideze ca independent deoarece Justiţia nu s-a pronunţat în legătură cu modificările la Statutul PRM şi noua conducere a partidului aleasă la Congresul Extraordinar de la Alba Iulia, din 27 iulie 2013.
”În ziua de 2 august, în municipiul Cluj-Napoca, în Inima Ardealului, filialele PRM din această provincie istorică şi din municipiul Bucureşti i-au solicitat lui Gheorghe Funar, preşedintele Partidului România Mare, să candideze la alegerile din noiembrie pentru funcţia de preşedinte al României. Domnul Dr. Gheorghe Funar a acceptat această propunere şi s-a angajat să participe la competiţia electorală, dar nu în numele PRM, ci ca candidat independent susţinut de mai multe partide politice şi organizaţii neguvernamentale. S-a ajuns la această situaţie deoarece Justiţia încă nu s-a pronunţat în legătură cu modificările la Statutul PRM şi noua conducere a partidului aleasă la Congresul Extraordinar de la Alba Iulia, din 27 iulie 2013. Dosarul respectiv se află în stare de judecată la Tribunalul Bucureşti”, se arată în documentul citat.
Reprezentanţii PRM – aripa Funar au susţinut că alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014 ”au o importanţă crucială pentru existenţa şi viitorul Poporului Român şi al României”.
”Învăţând din lecţiile amare ale Istoriei din ultimii 25 de ani, Poporul Român are şansa să aleagă ca Preşedinte al României pe un candidat independent, un român iubitor de Neam şi Ţară, care să respecte Constituţia şi să oblige Guvernul şi Parlamentul să pună în aplicare ceea de hotărăşte Poporul Român prin referendumuri naţionale, în probleme de Interes Naţional. (…) Sloganul electoral al candidatului independent Dr. Gheorghe Funar este – România unită, cu români fericiţi!”, se mai arată în comunicat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.