Un român a fost ucis în urmă cu trei zile de vecinul lui, tot român, cu care se dușmănea de multă vreme și se certa continuu, relatează cotidianul catalan El Caso. Gheorghe și Ion locuiau în același sat din Spania și ucigașul e căutat de poliție, reușind să fugă și să se facă nevăzut după crimă.
Agenții Mossos d’Esquadra l-au identificat pe autorul atacului intenţionat care, luni de dimineaţă, în jurul orei 10.45, a pus capăt vieţii lui Ion Valentin R. , un român în vârstă de 48 de ani, pe vechea potecă a Parcului Samà, un drum rural care face legătura între Cambrils și Vinyols i els Arcs, în Baix Camp (Tarragona). Suspectul este Gheorghe J. , tot de naționalitate română, un vecin de-ai victimei, cu care se certa de multă vreme și cu care a avut o relație foarte conflictuală.
Luni, după cum a aflat DIC Tarragona, din cadrul Mossos d’Esquadra, unitatea însărcinată cu investigarea crimei, Gheorghe, după o lungă ceartă cu vecinul său, care îi cunoştea pe toţi cei din zonă, a decis să-l omoare. A dat peste el cu mașina pe drumul rural care face legătura între Cambrils și Vinyols și els Arcs și apoi, pentru a se asigura că și-a îndeplinit obiectivul, a oprit autoturismul, a coborât de la volan și a lovit victima de mai multe ori în cap cu un bolovan. Ulterior, a fugit de la fața locului.
Serviciile de urgență au primit apelul legat de un accident, iar la fața locului s-au deplasat membri ai Mossos d’Esquadra și SEM. La sosire, Ion Valentin, care avea mai multe răni, era încă în viață. El însuși, înainte de a muri, a fost cel care a putut să explice agenților că vecinul său a fost cel care l-a lovit intenționat.
În ciuda încercărilor medicilor, nu s-a putut face nimic pentru a-i salva viața românului. Poliția catalană a început rapid să-l caute pe suspectul de crimă.
costin1984 15.02.2024, 10:24
Trist. Iar doi....fac de rușine zeci de mii de oameni care s-au dus acolo să câștige un ban cinstit!!!
Richardxyz13 15.02.2024, 10:50
Doi pe săptămână vrei sa spui, în fiecare oraș si-n fiecare țară :)
ionels 15.02.2024, 10:55
Doamne fereste, Doi romani la 3000 de km distanta nu s-au inteles. :(
piciusz 15.02.2024, 11:07
pacat ca se intampla asa ceva
Realist2023 15.02.2024, 11:09
Ion si Gheorghe/George, presupun ca era si Florica pe undeva ... Pai acu ce vreti, le-o fi picat Rebreanu la BAC ...