Angajații căilor ferate din Austria vor declanșa luni, 28 noiembrie, o grevă care va bloca traficul feroviar din întreaga țară, după ce negocierile de ultim moment privind mărirea salariilor au eșuat, informează agenția Reuters, preluată de news.ro.
Principalul sindicat al lucrătorilor feroviari solicitase o creștere salarială de 400 de euro pentru cei 50.000 de angajați din sector.
După ce cea de-a cincea rundă de negocieri a eșuat duminică, sindicatul a anunțat declanșarea unei „greve de avertisment”, care va dura pe tot parcursul zilei de luni și va afecta, de asemenea, traficul feroviar transfrontalier, inclusiv trenurile de noapte.
Situată între opt țări, printre care se numără Italia, Germania, Elveția, Ungaria și Republica Cehă, Austria este important un nod pentru transportul feroviar european.
Foto: Profimedia Images