„Președintele României, Klaus Iohannis, a decis înființarea la nivelul Administrației Prezidențiale a unui grup de lucru pe tema «Combaterea schimbărilor climatice: o abordare integrată». Această inițiativă face parte din angajamentul președintelui României de a se implica în efortul național de combatere a schimbărilor climatice și de consolidare a politicilor aplicabile acestui domeniu”, se arată într-un comunicat de presă publicat de Administrația Prezidențială pe 4 ianuarie.

Președinția preciza atunci că „grupul de lucru va reuni experți naționali și internaționali, membri de prestigiu ai comunității academice din țară și din afara ei, reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului non-guvernamental, financiar și economic, cu experiență solidă privind schimbările climatice”.

Cotroceniul a răspuns într-o zi de duminică

Libertatea a întrebat Administrația Prezidențială care este componența acestui grup.

Răspunsul Cotroceniului a venit la zece zile de la solicitare și a fost transmis duminică, 16 ianuarie. În document nu figurează niciun nume, iar instituția precizează că lista nu e încă gata.

„Componența grupului se va definitiva în perioada imediat următoare, având în vedere că, după anunțarea înființării grupului, Departamentul Climă și Sustenabilitate din cadrul Administrației Prezidențiale a primit un număr substanțial de exprimări de intenție de alăturare la acest grup. După analizarea acestor aplicații, Administrația Prezidențială va comunica public componența grupului“, a transmis Administraţia Prezidenţială la solicitarea Libertatea.

20 de ani de discursuri împotriva „asistaților” social. Un student român la Cambridge a cercetat cine sunt politicienii și partidele care au atacat oamenii vulnerabili ca să mobilizeze electoratul
Recomandări
20 de ani de discursuri împotriva „asistaților” social. Un student român la Cambridge a cercetat cine sunt politicienii și partidele care au atacat oamenii vulnerabili ca să mobilizeze electoratul

În plus, Administraţia Prezidenţială susţine că, la nivelul grupului, pot fi cooptaţi pe parcurs şi alţi experţi, în cazul în care, la nivelul structurii de la Cotroceni, ar fi nevoie de expertiză suplimentară.

Într-un dialog cu Libertatea în urmă cu mai bine de o săptămână, cercetătorul francez Dominique Lefevre, specialist în schimbări climatice, explica și care ar trebui să fie priorităţile grupului creat de președintele Iohannis.

Raport pe educația despre schimbările climatice realizat de un alt grup

Până la componența grupului pe tema „Combaterea schimbărilor climatice: o abordare integrată” și la primele rezultate ale discuțiilor acestuia, care urmează să fie prezentate constant publicului și înaintate Guvernului, Administrația Prezidențială a prezentat, pe 10 ianuarie, raportul „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile”, realizat de un alt grup, înființat în 2021 și care are aceeași denumire precum raportul prezentat și din care fac parte reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, ai Ministerului Educației, ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ai instituțiilor de învățământ, ai elevilor, ai profesorilor și ai părinților, precum și ai unor ONG-uri cu experiență relevantă.

Ochii minții. Un tânăr nevăzător transformă maseurii în IT-iști: „Suntem doar șase programatori, masajul este meseria principală”
Recomandări
Ochii minții. Un tânăr nevăzător transformă maseurii în IT-iști: „Suntem doar șase programatori, masajul este meseria principală”

Lista completă a acestui grup poate fi parcursă la finalul raportului.

Foto: Hepta


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Playtech.ro
Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Doliu în showbiz! Creatorul de modă Stephan Pelger s-a sinucis la 44 de ani. De ce afecțiune suferea, de fapt
Viva.ro
Doliu în showbiz! Creatorul de modă Stephan Pelger s-a sinucis la 44 de ani. De ce afecțiune suferea, de fapt
Află mai multe despre ediția limitată de rețete italienești de la Trenta Pizza
PUBLICITATE
Află mai multe despre ediția limitată de rețete italienești de la Trenta Pizza
Cine a fost Stephan Pelger, designerul de modă găsit mort în locuința sa. Ce probleme avea, de fapt
FANATIK.RO
Cine a fost Stephan Pelger, designerul de modă găsit mort în locuința sa. Ce probleme avea, de fapt
„Trebuie să ne așteptăm la replici”. Cutremurul de marți seară din Crișana, surprins în imagini
Știrileprotv.ro
„Trebuie să ne așteptăm la replici”. Cutremurul de marți seară din Crișana, surprins în imagini
Tragedia din Vrancea a fost filmată cu o cameră de bord. Imagini de coșmar pe Drumul Morții E85, după ce un tânăr a intrat cu duba pe contrasens
Observatornews.ro
Tragedia din Vrancea a fost filmată cu o cameră de bord. Imagini de coșmar pe Drumul Morții E85, după ce un tânăr a intrat cu duba pe contrasens
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Orangesport.ro
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Iubita lui Damian Drăghici, confesiuni tulburătoare despre lupta cu depresia: 'Acest tratament mă făcuse aproape legumă'
Unica.ro
Iubita lui Damian Drăghici, confesiuni tulburătoare despre lupta cu depresia: 'Acest tratament mă făcuse aproape legumă'
Horoscop 8 iunie 2023. Capricornii ar fi bine să aleagă să fie ei cei cumsecade astăzi și abia apoi să ceară ceva de la apropiați
HOROSCOP
Horoscop 8 iunie 2023. Capricornii ar fi bine să aleagă să fie ei cei cumsecade astăzi și abia apoi să ceară ceva de la apropiați