„Am descoperit o vulnerabilitate până atunci necunoscută în programul unuia dintre furnizorii noştri. Această vulnerabilitate este exploatată de către un actor necunocut. Este prea devreme să spunem cine se află în spatele (acestui atac) şi să-i determinăm amploarea”, a declarat Erik Hope, şeful agenţiei guvernamentale care se ocupă cu securitatea informatică.

Ministrul afacerilor regionale Sigbjørn Gjelsvik a subliniat că „activitatea Guvernului continuă în mod normal”.

Atacul informatic nu a afectat serviciile premierului, Ministerele Apărării, Afacerilor Externe şi Justiţiei, care au propriile platforme.

Deși vulnerabilitatea a fost eliminată, Erik Hope a precizat că angajații de la cele 12 ministere nu reușesc încă să își acceseze e-mailurile pe telefoane mobile sau tablete.

O anchetă a fost deschisă de poliție.

Sectorul de stat al Norvegiei a mai fost afectat de atacuri cibernetice, inclusiv în iunie 2022, când a avut loc un așa-numit atac DDoS (distributed denial-of-service), atribuit unui „grup criminal prorus”, relatează Reuters.

Iar în 2021 și 2020, Parlamentul de la Oslo a fost vizat de mai multe atacuri de acest fel, cel puţin unul fiind atribuit grupului rus de hackeri Fancy Bear, care are conexiuni cu spionajul de la Moscova. Acuzațiile au fost respinse de Rusia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

Aura1 24.07.2023, 17:42

Păcat

Avatar comentarii

Ion3laClaudia 24.07.2023, 19:29

Nașpa

Avatar comentarii

Silvia06 25.07.2023, 02:12

Nașpa

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.