Președintele Nicușor Dan a declarat joi, la Antena 1, într-un bilanț al primelor 100 de zile de mandat, că principala provocare a fost formarea unui guvern stabil. Totodată, acesta a confirmat că Executivul condus de Ilie Bolojan a analizat posibilitatea sesizării Curții Constituționale în privința reformei pensiilor de serviciu ale magistraților.
Cuprins:
„Curtea Constituțională se va pronunța, nu pot să anticipez ce vor spune. În momentul în care guvernul a venit cu propunerea pe pensii speciale, oameni din guvern specializați în domeniul juridic s-au uitat la toate deciziile anterioare ale Curții ca să evite o situație în care proiectul de lege să fie declarat neconstituțional”, a explicat Nicușor Dan.
Șeful statului a subliniat că dezbaterea publică trebuie purtată cu echilibru. „Am spus că nu e admisibil ca, în orice domeniu, pensia să fie egală cu salariul, pentru că îl încurajezi pe omul care poate să muncească să se ducă la pensie, lucru pe care l-au făcut mulți magistrați în momentul în care erau la vârful experienței lor profesionale. Acolo unde am pus o nuanță este faptul că această trecere de la 48 la 65 de ani nu trebuie făcută brusc. Magistrații chiar au muncit mult în anii aceștia”, a declarat Nicușor Dan.
„Dacă aș fi politicianist, m-aș uita la sondaje și aș constata că toată lumea urăște magistrații și aș zice hai să înjurăm magistrații. Nu cred că trebuie să avem atitudinea asta. Trebuie să avem o atitudine echilibrată, să reducem vârsta de pensionare”, a continuat Nicușor Dan.
Premierul Ilie Bolojan a anunţat pe 29 august că reforma pensiilor magistraţilor prevede creşterea treptată a vârstei de pensionare la 65 de ani, o perioadă de tranziţie de 10 ani şi plafonarea pensiei la maximum 70% din ultimul salariu net.
Joi, 4 septembrie, 101 judecători au decis în unanimitate să sesizeze Curtea Constituțională, argumentând că noua lege generează discriminări între magistrați și că nu se justifică urgența asumării răspunderii.
Întrebat ce notă și-ar acorda după primele 100 de zile, președintele a spus că este o persoană exigentă și s-ar evalua cu „7-8”.
În privința lucrurilor pe care le-ar fi făcut diferit, acesta a recunoscut că mereu există posibilitatea unei alte ordini în priorități, dar consideră că obiectivele stabilite au fost atinse.
„Au fost trei elemente esențiale: formarea unui guvern stabil, gestionarea deficitului – care acum este sub control – și o prezență externă consistentă, cu numeroase reuniuni internaționale. Europa și lumea voiau să vadă direcția României”, a conchis Nicușor Dan.