Pentru prima dată mișcarea islamistă palestiniană a prezentat scuze civililor din enclavă pentru suferințele provocate de războiul izbucnit pe 7 octombrie.

În același timp, în mesajul „de mulțumire către populația” din Fâșia Gaza, Hamas subliniază că vrea să continue războiul cu Israelul, despre care spune că ar trebui să ducă la „victoria și libertatea” palestinienilor.

Gruparea, care conduce enclava din 2006, a mai afirmat că a încercat să își mențină obiectivul de a controla prețurile, „având în vedere agresiunea în curs” și că discută cu alte mișcări armate, „comitete populare” și „familii” pentru a „rezolva problemele cauzate de ocupație”.

De când Israelul a promis să anihileze Hamas ca răspuns la atacurile comise pe teritoriul său, la 7 octombrie, peste 32.000 de persoane au fi fost ucise în Fâșia Gaza, potrivit Ministerului Sănătății din enclavă, condus de Hamas. Conform Israelului, cel puţin 1.160 de persoane au fost ucise și aproximativ 250, răpite în atacul Hamas din toamna anului trecut.

Pe fondul ofensivei israeliene, peste 1,5 milioane de persoane au fugit din nordul Fâșiei Gaza spre sud, unde stau înghesuite în tabere improvizate, în condiții mizere, fără îngrijire și fără hrană. Potrivit ONU, foametea s-ar putea instala în zonă în următoarele săptămâni.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

fany 03.04.2024, 13:41

Să ceară iertare și familiilor evreilor uciși cu bestialitate pe 7 octombrie. De-acolo să înceapă, nu de unde le convine lor.

Avatar comentarii

Marica13 03.04.2024, 22:51

Nu știu ce rost au scuzele dacă nu fac nimic pentru oameni încheie Războiul

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.