Harry și Meghan se vor separa în mod oficial de William și Kate. Regina a fost de acord

Comentează

Prinţii William şi Harry au anunţat separarea familiilor lor la nivel de reprezentanți oficiali. Acest lucru presupune că ducii de Sussex vor avea propria lor viată mediatică, construindu-și  propria identitate și implicându-se în chestiuni importante pentru ei.

"Regina a fost de acord cu crearea unei noi case regale pentru ducele şi ducesa de Sussex în urma căsătoriei lor", se arată în comunicatul transmis de purtătorii de cuvânt ai familiei regale.

Elisabeta a II-a a Marii Britanii le-a dat de asemenea permisiunea prinţului Harry şi soţiei sale Meghan Markle să-şi mute "biroul" la Palatul Buckingham.

Cei doi fii ai prințului Charles îşi vor separa vieţile "profesionale", cu două echipe separate şi, prin urmare, cu schimbări care vor interveni în formula acestora, potrivit Agerpres.

Astfel, ducele şi ducesa de Sussex au angajat un nou ataşat de presă, Sara Latham (cu dublă naţionalitate - americană şi britanică), un fost consilier al lui Tony Blair, care a participat de asemenea la campania lui Hillary Clinton.

Anunţul survine după luni de speculaţii în legătură cu viitorul prinţului Harry şi al soţiei sale. Sosirea lui Meghan Markle în familia regală şi lunile care au urmat nunţii regale au bulversat şi au sporit activitatea staffului pe probleme de comunicare al Palatului Kensington, până atunci dedicat prinţului William şi viitoarei sale ascensiuni la tron.

În luna noiembrie a anului trecut, Palatul  Kensington a anunțat că Harry și Meghan vor locui la Frogmore Cottage pe domeniul Castelului Windsor. Spațiul unde vor locui Meghan și Harry este în plin proces de renovare, iar cuplul se va muta acolo, cel mai probabil, când se va naște primul lor copil, în primăvară.

Foto HEPTA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Serviciul de Protecție și Pază
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Cum a evoluat SPP de la garda personală a lui Iliescu la „statul paralel” al lui Pahonțu
Trei camioane într-o parcare
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
10 oct.
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
10 oct.
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
09:11
Avertisment fără precedent al serviciilor secrete: Rusia vrea să asasineze directori de companii din Europa. Cine sunt țintele Kremlinului
09:04
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
08:56
Vehiculul gigantic creat pe baza autobuzelor Tatra care poate duce turiștii din Islanda acolo unde nicio altă mașină nu poate ajunge
08:45
Decizia luată de Delia Matache. Ce face artista pe 4 decembrie 2026 la Palatul Parlamentului
TRENDING
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Atac nuclear
07:53
Războiul nuclear și inteligența artificială ar putea aduce sfârșitul omenirii până în 2100, arată The Lancet
Fructe proaspete, fructe de pădure și legume la taraba unei piețe agricole
07:45
Fructul pe care un cercetător în longevitate îl mănâncă în fiecare zi: ajută la reducerea riscului de boli cronice și demență
Un obiect neobișnuit te ajută să îți protejezi hainele din valiză. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
10 oct.
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
O casieră de la supermarket cântărește cu ardei gras roșu. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Daria Maria Buzica
10 oct.
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
10 oct.
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
10 oct.
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
10 oct.
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...