Pe 2 ianuarie, Mercur va intra în casa a X-a şi, pentru unii, el poate fi un aliat în perspectiva unor discuţii cu privire la o activitate, o funcţie, o misiune, o sarcină importantă socio-profesională. Poate fi vorba de o ofertă care să-i surprindă doar că, etapa se epuizează repede, în seara zilei de 8 ianuarie, când Mercur, revenind în casa a IX-a, va stagna aceste demersuri.
Dacă vor rămâne valabile, ele vor putea fi repuse pe tapet după 14 februarie. Pe 3 ianuarie, Marte va intra în Scorpion, în casa a VII-a a cerului lor astral şi va tulbura, în proporţii diferite, relaţiile partenerilor implicaţi într-un conflict. Sunt posibile manevre viclene ale unor persoane care vor să-l şicaneze pe un nativ din Taur dar şi acesta, la rândul lui, nu se va da înlături, apelând la tactici ascunse.
Atenţie la discuţiile, aparent inofensive, care se vor purta între 4 şi 6 ianuarie care au scopul de a-i provoca pe nativi. A nu se lua decizii importante între 4 şi 8 ianuarie, a nu se semna contracte; ulterior, în forma sau fondul acestora, se vor descoperi vicii sau erori intenţionate.
Este bine ca nativii să nu se lase purtaţi de ambiţii şi vanităţi între 4 şi 6 ianuarie dimineaţa. Între 6 ianuarie (după ora 9 dimineaţa) şi 8 ianuarie (ora 18), unii pot primi bani şi cadouri, atenţii substanţiale din străinătate sau aprobări ori încuviinţări în legătură cu un proiect.
Din seara zilei de 8 ianuarie ei vor fi obligaţi să pună un pic de frână în demersurile lor, să reanalizeze o direcţie de viaţă importantă, să se înarmeze cu răbdare şi să aştepte limpezirea apelor.
Click pe zodie pentru a citi horoscopul:

Locotenenții primarului Daniel Tudorache încă fac afaceri cu bani publici. Unde s-au „lipit” după ce deputatul PSD a pierdut Primăria Sectorului 1
Recomandări
Locotenenții primarului Daniel Tudorache încă fac afaceri cu bani publici. Unde s-au „lipit” după ce deputatul PSD a pierdut Primăria Sectorului 1

Berbec Berbec Taur Taur Gemeni Gemeni Rac Rac Leu Leu Fecioara Fecioara
Balanta Balanta Scorpion Scorpion Sagetator Sagetator Capricorn Capricorn Varsator Varsator Pesti Pesti

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Ingredientul pe care trebuie să-l eviți dacă vrei un piure cremos. Greșeala pe care o fac multe gospodine
FANATIK.RO
Ingredientul pe care trebuie să-l eviți dacă vrei un piure cremos. Greșeala pe care o fac multe gospodine
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
POLITICO: Scenariul în care Călin Georgescu ar ajunge preşedinte, o lovitură puternică pentru NATO
Observatornews.ro
POLITICO: Scenariul în care Călin Georgescu ar ajunge preşedinte, o lovitură puternică pentru NATO
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI